Poimâine, de Ziua comemorării victimelor genocidului armean, președintele american Joe Biden intenționează să recunoască uciderea în masă a armenilor în Imperiul Otoman la începutul secolului al XX-lea drept genocid. Despre acest lucru a anunțat miercuri, 21 aprilie, Wall Street Journal, citînd surse din Casa Albă.
În același timp, publicația menționează că deocamdată nu există o decizie finală a șefului statului, ceea ce indică, potrivit ziarului, că Biden ar putea să se limiteze la o declarație oficială, dar nu o recunoaștere oficială a genocidului.
Se remarcă faptul că un astfel de pas al liderului american ar înrăutăți semnificativ relațiile dintre Washington și Ankara. Potrivit WSJ, Ambasada Turciei în Statele Unite ale Americii nu a comentat deocamdată aceste informații.
Aproximativ 0,6-1,5 milioane de armeni au murit în 1915 în Imperiul Otoman ca urmare a deportărilor și omorurilor sistematice. Turcia recunoaște moartea în masă a armenilor, dar se opune folosirii termenului "genocid". Președinții americani anteriori au evitat acest termen.
După cum s-a anunțat, în toamna anului 2019, Congresul SUA, apoi și Senatul SUA, au adoptat o rezoluție privind recunoașterea genocidului armean. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a numit decizia drept "fără valoare".
Adăuga comentariu