Sebastian Pinera a avut două mandate, între 2010 şi 2014 şi între 2018 şi 2022.
Fostul său consilier a declarat pentru Reuters că Pinera nu a supravieţuit accidentului, dar că alte trei persoane aflate la bord au fost salvate.
Surse guvernamentale citate de publicaţia La Tercera au declarat că patru persoane călătoreau în elicopter în momentul prăbuşirii şi că trei dintre ele au fost găsite de primii salvatori, citează News.ro
Agenţia naţională pentru dezastre din Chile, SENAPRAD, a confirmat că un elicopter s-a prăbuşit în oraşul Lago Ranco din sudul ţării şi că o persoană a murit şi trei au fost rănite.
Guvernul nu a precizat imediat cine se afla la bord.
Sebastian Pinera, de asemenea un om de afaceri de succes, a reuşit o creştere economică rapidă şi o scădere abruptă a şomajului în timpul primului său mandat, din 2010 pînă în 2014, într-o perioadă în care mulţi dintre partenerii comerciali şi vecinii Chile se confruntau cu o creştere mult mai lentă.
Al doilea său mandat, din 2018 pînă în 2022, a fost marcat de proteste violente faţă de inegalitatea socială, care au dus la acuzaţii de încălcare a drepturilor omului şi s-au încheiat cu promisiunea guvernului de a elabora o nouă constituţie.
Adăuga comentariu