Postul de televiziune KAN i-a acuzat pe militanţii palestinieni pentru acest atac cibernetic.
„Se pare că în această seară (marţi), în timpul primei semifinale, site-ul KAN a fost ţinta unui atac cibernetic timp de cîteva minute”, a declarat miercuri dimineaţă televiziunea publică israeliană, relatează The Jerusalim Post.
După începerea primei semifinale a concursului în care participă reprezentanţi din 41 de ţări, transmisiunea web a postului Kan a fost întreruptă de imagini animate transmise prin satelit cu explozii în Tel Aviv pe o coloană sonoră ameninţătoare.
Postul de televiziune public israelian a minimalizat incidentul, afirmînd că seara s-a încheiat fără alte evenimente. Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino şi Slovenia s-au calificat în finala de sîmbătă.
„Ştim că la un moment dat a avut loc o încercare, aparent a Hamas, de a prelua controlul asupra transmisiunii noastre digitale”, a declarat directorul general al KAN, Eldad Koblenz, pentru postul de radio al armatei israeliene.
„Însă sînt fericit să spun că în cîteva minute am reuşit să remediem această situaţie”, a mai spus el.
Organizarea de către Israel a ediţiei din 2019 a Eurovision i-a determinat pe activiştii pro-palestinieni să lanseze apeluri la boicot. Palestinienii şi susţinătorii lor au cerut, fără rezultat însă, ţărilor să nu participe la concursul de la Tel Aviv, ca parte a eforturilor lor de izolare a Israelului pe plan internaţional.
Adăuga comentariu