Cea mai frecventă problemă a pielii în cazul micuţilor este, de departe, dermatita atopică, afecţiune ce poate avea complicaţii severe, mai ales în sezonul rece.
Dermatita atopică este o afecţiune inflamatoare a pielii, necontagioasă, cu evoluţie cronică cu pusee acute. Cele mei importante manifestări sînt pielea uscată, asociată cu prurit intens. De regulă, apare în cazul copiilor cu istoric familial de atopie: dermatită atopică, astm bronşic şi rino-conjunctivită alergică.
„Se pare că dermatita atopică afectează unul din cinci copii şi îşi are debutul cel mai frecvent în primul an de viaţă, cu remisiune spontană înainte de adolescenţă, în majoritatea cazurilor. Se pare că afecţiunea apare din cauza interacţiunii complexe între factorii de mediu, gene de susceptibilitate, disfuncţii ale barierei cutanate şi alterări în funcţionarea sistemului imunitar. Se caracterizează prin piele uscată şi pusee de eczemă extrem de pruriginoase, cu o distribuţie caracteristică.
Diagnosticul se pune în general clinic, de medicul pediatru sau de medicul dermatolog”, explică pentru CSID Dr. Adriana Diaconeasa, medic primar dermato-venerologie şi dermato-pediatrie la clinica Bioderm.
Factorii care agravează boala:
Adăuga comentariu