„În prezent, Ucraina luptă pentru supravieţuirea politică şi teritorială. Toate eforturile noastre au în primul rînd obiectivul de a pune capăt războiului. Într-o astfel de fază, o aderare completă rapidă la Uniune nu poate fi oricum o problemă presantă”, a mai apreciat el.
Nehammer a declarat că emoţia trebuie eliminată din dezbaterea curentă privind aderarea Ucrainei la UE, adăugînd că primirea rapidă a acestei ţări în Uniune „nu este realistă”.
„Ar trebui să creăm un spaţiu european pregătitor, care va face posibilă întărirea cooperării cu UE pas cu pas şi adaptarea mai bună la standardele europene”, a propus şeful guvernului de la Viena, reamintind că Austria a urmat o cale similară timp de decenii, cu acorduri de liber schimb cu UE, înainte de aderarea din 1995.
El a mai comunicat că susţine ideea preşedintelui francez Emmanuel Macron de creare a unui tip nou de comunitate politică europeană pentru ţările candidate la UE sau care doresc legături mai strînse cu Uniunea şi aderarea la valorile acesteia.
Astfel, prin propunerea sa de creare a unei „comunităţi politice europene” noi ca alternativă la o procedură de aderare pentru țări ca Ucraina care ar putea dura cîteva decenii, președintele francez Emmanuel Macron a spulberat visul Ucrainei că o eventuală aderare la Uniunea Europeană s-ar realiza rapid.
Ulterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplîns lipsa unui termen concret în ceea ce priveşte promisiunea aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi a spus că ucrainenii nu pot rămîne într-o incertitudine permanentă.
De asemenea, înaintea comentariilor lui Nehammer, Kievul respinsese deja de luna trecută, prin ministrul de externe Dmitro Kuleba, ideea de „soluţii speciale” şi modele separate pentru aderarea Ucrainei la UE, cerînd calitatea de membru cu drepturi depline.
Adăuga comentariu