Chinezii au ales un loc destul de izolat din țară pentru a construi un radiotelescop imens. Are cam jumătate de kilometru în diametru și e cel mai dezvoltat instrument de acest fel din lume, dar nu poate fi folosit la adevărata capacitate.
Din păcate pentru chinezi, aceștia nu au reușit să găsească pînă acum un șef pentru radiotelescop. Mai mult, ar mai fi nevoie de cam douăzeci de cercetători care să lucreze în acest complex, pentru a analiza datele colectate.
O cauză a lipsei muncitorilor ar fi salariile. Conform presei, astronomii interesați de a lucra aici trebuie să cunoască engleză și să fie dispuși să lucreze o perioadă îndelungată la radiotelescop. Plata nu e dintre cele mai mari: 14.400 de dolari pe an, sau 1.200 de dolari pe lună (aproximativ 4.900 de lei). ”Nu e surprinzător că se chinuie să găsească angajați – salariul e foarte mic în comparație cu institute internaționale similare”, a declarat un chimist.
Doar cîțiva oameni din întreaga lume au calificările pe care le vor chinezii pentru această funcție, iar plata nu e nici în acest caz prea mare.
1.2 milioane de dolari ar putea părea o sumă bună ca să te angajezi. Totuși, dintre aceștia, o parte sînt primiți la începutul contractului, într-o singură tranșă, iar apoi urmează salarii lunare, destul de mici pentru cerințele propuse.
O altă îngrijorare este că astronomii care se angajează aici ar putea avea activitatea controlată de către stat.
Adăuga comentariu