Ei se aflau în drum spre o comemorare a victimelor masacrului de la Katyn, în care sovieticii au ucis elita intelectuală poloneză.
Pe 10 aprilie 2010, pe fluxurile de știri venea vestea că avionul Tupolev 154 al Forțelor Aeriene din Polonia s-a prăbușit lîngă aeroportul din Smolensk. Avionul îi avea la bord pe președintele polonez de la vremea respectivă, Lech Aleksander Kaczyński și soția sa, Maria, un fost președinte al Poloniei, pe Șeful Statului Major polonez și alți ofițeri de rang înalt, președintele Băncii Naționale a Poloniei, oficiali ai Guvernului și 18 membri al Parlamentului Poloniei, clerici de rang înalt, dar și rude ale victimelor masacrului de la Katyn.
Polonezii veniseră de la Varșovia să comemoreze 70 de ani de la masacrul de la Katyn, un loc aflat la aproximativ 20 de kilometri de Smolensk. Piloții avionului polonez au încercat să aterizeze pe un fost aeroport militar, în condiții de ceață densă, însă aterizarea s-a transformat într-un carnagiu după ce avionul a ajuns într-o pădure din apropierea pistei. Investigatorii catastrofei aviatice, atît cei polonezi, cat și cei ruși nu au găsit defecte tehnice la avionul prăbușit și au tras concluzia că ar fi fost vorba despre o eroare umană, de pilotaj.
Însă de atunci circulă și adevărate teorii ale conspirației care susțin că ar fi fost vorba despre un asasinat politic, în ciuda faptului că investigatorii accidentului aviatic nu au găsit dovezi care să susțină aceste teorii.
Ca o ironie a sorții, liderii polonezi se aflau în drum spre comemorarea unei alte catasrofe naționale poloneze: în perioada aprilie-mai 1940, agenții NKVD au executat în masă aproximativ 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi, în pădurea Katyn, apoi i-au înhumat în gropi comune.
Guvernul Germaniei naziste a anunțat descoperirea unor imense gropi comune în pădurea Katyn în aprilie 1943. Guvernul polonez din exil, aflat la Londra, a cerut investigarea de către Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
URSS a pretins că naziștii au ucis victimele în 1941 și a continuat să nege responsabilitatea pentru masacru pînă în 1990, cînd a recunoscut oficial săvîrșirea crimelor de către NKVD, precum și acoperirea ulterioară a guvernului sovietic.
Adăuga comentariu