"Am organizat alegeri, am obținut rezultate. Și punct. Cred că ajunge să mai stîrnim societatea. Următoarele alegeri prezidențiale vor fi conform Constituției. Așa cum vom decide, așa și va fi", a spus el.
Lukașenko a pus în fața elitei politice a țării o altă problemă privind elaborarea proiectului unei noi Constituții a țării. Președintele a subliniat că conducerea republicii trebuie acum să formeze o opinie comună cu privire la modul în care se va schimba sistemul de stat, transmite lenta.ru.Anterior, președintele rus Vladimir Putin, în timpul vizitei lui Lukașenko, a declarat că ideea reformării legii principale a Belarusului pare "logică și oportună". În același timp, liderul rus a subliniat că belarușii trebuie să rezolve singuri criza politică și să ajungă la un acord între susținători și oponenții actualei guvernări.
Adăuga comentariu