"Sîntem la etapa finală, iar acum totul depinde de Rusia. Dacă vor cu adevărat, exporturile de cereale vor începe în viitorul apropiat", a subliniat ministrul.
Kuleba a dat asigurări că Ucraina este pregătită să-și exporte cerealele pe piața internațională.
„Sîntem în aceeași barcă cu țările care au nevoie disperată de noi să le trimitem cerealele noastre pentru că sîntem la fel de disperați să le exportăm”, a adăugat el.
În același timp, ministrul a subliniat că Rusia nu este interesată ca Ucraina să-și exporte cerealele.
„Văd un singur motiv posibil: vor să arate țărilor din Africa și Asia că vor să le salveze de penuria de alimente. Dar e adevărat, Rusia nu este interesată ca Ucraina să exporte, pentru că ei știu că dacă exportăm, noi vor primi venituri de pe piețele internaționale, iar acest lucru ne va face mai puternici”, a adăugat el.
Vă amintim că astăzi în Turcia vor avea loc negocieri privind exportul în condiții de siguranță a cerealelor ucrainene pe piața mondială. Ulterior, Ministerul de Externe ucrainean a confirmat discuțiile planificate la Istanbul.
Anterior, ministrul turc al Apărării Hulusi Akar a declarat că problema exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră este aproape de rezolvare.
Anterior, s-a anunțat că delegațiile militare ale Rusiei, Ucrainei și Turciei, cu participarea oficialilor ONU, vor discuta despre o soluție la problema exportului de cereale ucrainene în cadrul unei întîlniri de la Istanbul pe 13 iulie. „Mîine vor avea loc discuții la Istanbul între delegațiile militare ale ministerelor apărării din Turcia, Rusia și Ucraina, precum și delegația Națiunilor Unite. [Tema de discuție va fi] livrarea în siguranță a cerealelor pe mare către piețele internaționale”, a declarat ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, cu o zi înainte.
Țările occidentale au acuzat în repetate rînduri Moscova că obstrucționează exportul de cereale ucrainene și provoacă lipsa acestuia pe piața mondială din cauza blocării porturilor ucrainene. Rusia respinge afirmațiile și spune că nu creează impedimente pentru exporturile de grîu.
Adăuga comentariu