X 
Arşiţa stiri: 214
Jocurile Olimpice stiri: 274
Transnistria stiri: 1418

Doi cetăţeni ruşi, arestați pentru tentativă de omor în cazul Skripal

5 sep. 2018,, 13:38   Externe
2766 1

Procurorii britanici au spus miercuri că au dovezi suficiente pentru a inculpa doi ruși de conspirație la uciderea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, în Anglia, în luna martie, relatează Reuters.

Un mandat european de arestare a fost eliberat pentru rușii Alexander Petrov și Ruslan Boshirov, au spus procurorii.

”Nu vom cere Rusiei extrădarea acestor bărbați, deoarece Constituția rusă nu permite extrădarea propriilor cetățeni”, a declarat Sue Hemming, directorul Serviciului Juridic al Procuraturii Coroanei din Marea Britanie.

Asta, după ce cotidianul The Guardian a scris pe 6 august că Marea Britanie dorește să solicite Rusiei extrădarea a doi bărbați suspectați de atacul cu agentul neurotoxic Noviciok asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei lui în orașul britanic Salisbury.

Serghei Skripal, un fost colonel al serviciilor de securitate rusești care a trădat zeci de agenți ruși pentru serviciul de spionaj britanic M16, și fiica acestuia, Iulia, au fost găsiți inconștienți pe o bancă în orașul britanic Salisbury, în luna martie.


Marea Britanie a acuzat Rusia de otrăvirea celor doi și a identificat substanța ca fiind un agent neurotoxic folosit de armata sovietică între anii 1970 și 1980, care se numește Noviciok. Rusia a negat în repetate rînduri orice fel de implicare în acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав