Drona s-a apropiat de aparatul de zbor rusesc, reducînd distanţa la 150 km, conform ziarului citat. Imediat au fost ridicate de la sol cîteva avioane MiG-29 ale forţelor aeriene sîrbe pentru a face drona să se retragă dacă ar fi fost cazul. În cele din urmă, drona s-a deplasat de-a lungul graniţei dintre Serbia şi Kosovo, dar nu a intrat în spaţiul aerian sîrb, transmite NOI.md cu referire la agerpres.ro.
Iniţial, presa rusă, între care agenţia de presă RIA Novosti, evocase o escortă onorifică de trei avioane MiG-29 ale aviaţiei militare sîrbe cu ocazia vizitei generalului Serghei Şoigu la Belgrad.
Portalul avia.pro, specializat în informaţii militare din domeniul aviatic, titrează că 'o dronă americană de atac a încercat să intercepteze avionul ministrului rus al apărării'. Se presupune că ar fi vorba de o dronă MQ-9 Reaper sau RQ-4 a unei ţări necunoscute. Drona urma un traseu care se intersecta cu cel al avionului lui Serghei Şoigu.
Redactorul şef al revistei militare ruse 'Arsenalul patriei', Viktor Murahovski, a declarat pentru Izvestia că astfel de drone au fost înainte observate în spaţiul aerian al Ucrainei şi deasupra Mării Baltice, în apropiere de frontiera Federaţiei Ruse. Cele mai mari RQ-4 în Europa aparţin forţelor aeriene americane.
Experţi ruşi susţin că astfel de drone sînt capabile să efectueze misiuni de spionaj electronic la distanţe de pînă la 400 km, în special 'să ia' parametrii sistemelor de comunicaţii şi control ale aeronavelor. Potrivit Izvestia, de la bordul avionului ministrului rus al apărării pot fi dirijate atît forţele convenţionale, cît şi forţe strategice nucleare, prin urmare informaţiile despre echipamentele de la bordul avionului lui Şoigu ar fi reprezentat interes pentru orice serviciu de informaţii străin.
Adăuga comentariu