Cutremure stiri: 500

Brexit: Înfrîngere stânjenitoare pentru Theresa May în Camera Lorzilor

19 apr. 2018,, 10:35   Externe
2799 0

Guvernul condus de Theresa May a înregistrat, miercuri seară, o înfrîngere stînjenitoare în Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic) care a votat un amendament referitor la posibilitatea Marii Britanii de a rămîne în interiorul uniunii vamale după ieşirea ţării din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Amendamentul respectiv, adoptat cu cu 348 voturi pentru şi 225 voturi împotrivă, nu afirmă în mod explicit că Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord cu privire la uniunea vamală.

Şefa executivului britanic a declarat constant că Marea Britanie va părăsi piaţa unică şi uniunea vamală după ce va ieşi din UE, în martie anul viitor, astfel că Londra poate negocia propriile acorduri de comerţ liber. Această poziţie a adîncit divizările din interiorul Partidului Conservator şi a extins perspectiva unei înfrîngeri în Camera Lorzilor, unde conservatorii nu deţin o majoritate.

Parlamentarul conservator David Jones a descris amendamentul adoptat miercuri drept o încercare de ‘a da oxigen’ susţinătorilor UE. ”Este un amendament foarte ciudat. Sincer, el nu va opri Brexit-ul şi nu ne va cere să rămînem în uniunea vamală”, a explicat el.

Dezbaterea privind rămînerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE a devenit unul dintre subiectele controversate în dosarul Brexit. O uniune vamală care stabileşte tarife externe pentru bunuri importate în UE şi permite libera circulaţie a acestora ar oferi o soluţie la problema evitării unei ‘frontiere dure’ între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, adaugă Reuters.


La 2 martie acest an, premierul Theresa May a dat noi asigurări că Brexit-ul nu va periclita progresele realizate pe calea păcii în provincia Irlanda de Nord şi că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au responsabilitatea comună de a găsi o soluţie asupra modalităţii de a evita o ‘frontieră dură’ între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Într-un discurs extrem de aşteptat, May a reafirmat poziţia conform căreia Marea Britanie şi UE trebuie să aibă ca obiectiv un nou tip de acord comercial după Brexit. Acordurile actuale ale UE cu Norvegia şi Canada nu pot fi un model, întrucît ele ar afecta lanţurile de furnizori şi ar face dificilă menţinerea unei graniţe deschise între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, a adăugat ea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав