Marilyn Manson, în vîrstă de 52 de ani, este acuzat de două fapte de agresiune, în una din ele - care a avut loc în 2019, în timpul unui concert din Gilford - fiind implicat un operator video.
Într-un comunicat, poliția a transmis că artistul și agenții săi „au fost înștiințați cu privire la mandat de ceva timp”, însă nu au făcut niciun demers pentru a răspunde acuzațiilor.
Comunicatul emis de Departamentul de Poliție din Gilford spune că fiecare acuzaţie poate duce la o condamnare cu închisoare pe o perioadă mai scurtă de un an şi la o amendă de pînă la 2.000 de dolari.
Poliția a mai adăugat că presupusele agresiuni „nu sînt de natură sexuală”.
Marilyn Manson, al cărui nume real este Brian Hugh Warner, nu a făcut pînă acum niciun comentariu public cu privire la această situație.
La începutul acestei luni, Ashley Walters, fosta asistentă, l-a dat în judecată pentru agresiune sexuală. Echipa juridică a femeii a depus o plîngere în California în care se spune că Manson era un șef violent, care le spunea prietenilor că o pot pipăi și săruta pe Ashley Walters În plus, aceasta ar fi fost obligată să lucreze și 48 de ore la rînd.
Echipa lui Manson a „negat vehement orice acuzație de agresiune”.
În februarie, Manson a întrerupt colaborarea cu casa de discuri Loma Vista Recordings, după ce a fost acuzat de actrița Evan Rachel Wood că ar fi fost „abuzată”.
Manson a negat și aceste acuzații, spunînd că sînt „denaturări oribile ale realității”.
Adăuga comentariu