Kremlinul precizează că acest apel a avut loc „la iniţiativa părţii italiene”.
Putin a dat asigurări că acuzaţiile occidentale potrivit cărora Moscova blochează exporturile de cereale ucrainene „nu sînt fondate”.„Dificultăţile apărute sînt legate, printre altele, de perturbările în funcţionarea canalelor de producţie şi logistică, precum şi de politica financiară a ţărilor occidentale în timpul pandemiei de coronavirus", a declarat el. „Situaţia s-a înrăutăţit din cauza restricţiilor anti-ruse impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană”, a asigurat el, referindu-se la salvele de sancţiuni fără precedent care au lovit Rusia, notează AFP, potrivit Agerpres.
Ucraina, un exportator major de cereale, în special porumb şi grîu, are producţia blocată din cauza luptelor. La rîndul ei, Rusia, o altă putere cerealieră, nu îşi poate vinde producţia şi îngrăşămintele din cauza sancţiunilor occidentale care afectează sectoarele financiare şi logistice. Cele două ţări produc o treime din grîul mondial.
Vladimir Putin l-a informat de asemenea pe Draghi despre „lucrările în curs pentru a stabili o viaţă liniştită în oraşele eliberate din Donbas” şi că procesul de pace a fost „îngheţat de Kiev”, mai notează AFP.
Adăuga comentariu