"Potrivit unei decizii a Parchetului general, 49 de site-uri au fost blocate", a scris Volkov pe Twitter, precizînd că este vorba în special de site-ul lui Navalnîi şi de cel al principalelor sale organizaţii, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.
Decizia vine cu doar cîteva săptămîni înainte de alegerile parlamentare din septembrie şi a fost anunţată după ce în iunie o instanţă a aprobat cererea procurorilor de a declara organizaţiile cu legături cu Navalnîi drept extremiste, scoţîndu-le efectiv în afara legii.
Leonid Volkov a precizat pe canalul Telegram că va explica în curînd cum intenţionează să ocolească această interdicţie.
Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic al lui Vladimir Putin, execută o pedeapsă de 2 ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea prevederilor eliberării condiţionate.
Încarcerarea sa a tensionat relaţiile Rusiei cu Occidentul, care a cerut ca el să fie eliberat şi a criticat verdictul privind declararea organizaţiilor care au legături cu Navalnîi drept extremiste.
Echipa lui Navalnîi promovează ceea ce a desemnat drept o strategie a "votului inteligent", menită să asigure sprijinirea celor mai puternici oponenţi ai candidaţilor partidului guvernamental Rusia Unită în fiecare circumscripţie în alegerile din septembrie.
Adăuga comentariu