„Scopul misiunii este trimiterea unui echipaj pe Lună”, se arată în documentul la care a avut acces agenţia rusă de ştiri RIA Nóvosti. De asemenea, în același document apare informația că în anul 2032 Rusia prevede lansarea unui vehicul lunar însoţit de un al doilea echipaj, avînd ca obiectiv „testarea unor mijloace de transport pe suprafaţa Lunii”.
În anul următor, cosmonauţii ruşi vor desfăşura teste cu echipamente robotice sau parcurgerea de distanţe lungi cu rover-ul, iar în 2034 va începe construcţia unei baze lunare ruse. Testele pentru misiunile cu echipaj vor fi realizate între anii 2028 și 2029. Șeful agenției Spațiale ruse, Dmitri Rogozin, a declarat, în luna noiembrie a anului trecut, că instituția pe care o conduce plănuiește o călătorie pe Lună pentru a verifica dacă astronauții americani au coborît, într-adevăr, pe Lună în 1969.
Adăuga comentariu