Omul de afaceri, care în trecut a lăsat să se înţeleagă că preferă să nu se amestece în politică, se alătură astfel personalităţilor extrem de bogate care sînt membri ai PCC, precum miliardarul Xu Jiayin, fondatorul grupului Evergrande.
Cotidianul Poporului indică, în articolul său publicat luni, că Jack Ma a jucat un rol important în favoarea noului ‘Drum al mătăsii’, program gigant de investiţii chinez, în special în Asia şi Europa, lansat în 2013 de preşedintele Xi Jinping.
El este de asemenea considerat drept unul dintre ‘constructorii excepţionali ai socialismului cu caracteristici chinezeşti în provincia Zhejiang’, unde se află sediul companiei Alibaba.
În condiţiile unui număr mare de sectoare economice dominate de companii de stat, o aderare la PCC poate ușura demersurile întreprinzătorilor privaţi, într-un context legislativ şi economic complicat.
Preşedintele chinez Xi Jinping doreşte să lărgească influenţa PCC în sectorul privat din China. Orice companie unde lucrează cel puţin trei membri de partid trebuie să înfiinţeze o organizaţie a PCC sau, în lipsa unui număr suficient de membri, să se regrupeze cu întreprinderi vecine pentru a face acest lucru.
În prezent, trei din patru companii private din China au respectat deja această cerinţă.
Adăuga comentariu