Jocurile Olimpice stiri: 119
Transnistria stiri: 1410

Scandalul de spălare de bani de la Deutsche Bank continuă

24 ian. 2019,, 19:00   Externe
2617 0

Rezerva Federală a Statelor Unite investighează rolul jucat de Deutsche Bank într-o schemă de spălare de bani din Rusia, dar și din alte țări post-sovietice printre care Moldova, Ucraina sau Azerbaijan, în care ar fi fost implicată alături Danske Bank din Danemarca.

Banca centrală americană urmează să stabilească dacă filiala din New York a Deutsche Bank a monitorizat corect transferurile de fonduri primite de la sucursala Danske Bank din Estonia.

Directorul general al instituţiei financiare germane, Christian Sewing, a declarat că va oferi anchetatorilor toate informaţiile necesare.

Anterior, reprezentanţii de la Danske Bank au recunoscut că au efectuat tranzacții financiare pentru cetăţeni nerezidenți în Estonia, lucru ilegal. În total, în perioada 2007-2015, peste 235 de miliarde de dolari au fost spălați prin intermediul sucursalei estoniene. Se presupune că peste 80 la sută din acești bani au fost ulterior redirecționați spre paradisuri fiscale prin intermediul Deutsche Bank.

Instituţia bancară germană a fost ținta unor percheziții de amploare la sfîrșitul anului trecut, în urma unui caz legat de dezvăluirile din Panama Papers. Probele adunate arată că Deutsche Bank a ajutat mai mulţi clienţi să-şi deschidă conturi off-shore prin intermediul unei firme din Cipru. Schema infracţională a fost pusă în practică şi în ţara noastră, prin intermediul băncii controlate de raiderul numărul unu din CSI, Veaceslav Platon.

Potrivit Global Financial Integrity, în ultimii 10 ani, Deutsche Bank a plătit amenzi în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari pentru schemele financiare dubioase pe care le-a efectuat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?