„Contez pe (aceste două state) să îşi finalizeze cît mai curînd posibil procedurile de ratificare” pentru aderarea Suediei, „ceea ce va face NATO mai puternică”, a declarat Stoltenberg, potrivit unui comunicat.
Comisia pentru Afaceri Externe a parlamentului de la Ankara a aprobat textul după 19 luni de suspans şi l-a transmis Adunării Plenare pentru adoptare definitivă, o formalitate care ar urma să aibă loc în următoarele ore sau zile, dar la un moment – sau o dată – care nu a fost încă precizat.
Turcia şi Ungaria au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO, multiplicînd cererile şi pretextele pentru a-şi justifica reticenţele.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiţionat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vînzării de avioane F-16 pentru armata turcă.
Adăuga comentariu