Sub privirile trecătorilor, cascadorul de 57 de ani a escaladat în 47 de minute faţada Turnului Agbar, care are o înălţime de 145 de metri.
Poliţia locală l-a reţinut după ce a revenit pe sol, în timp ce starul francez era aplaudat de pietonii aflaţi în acea zonă.
"Există o anumită analogie între ceea ce fac eu, escaladări fără coardă de siguranţă, fapt ce poate insufla oamenilor o anumită formă de frică, şi ceea ce se întîmplă în lume cu noul coronavirus", a declarat Alain Robert pentru AFP, înainte de a începe să escaladeze unul dintre cele mai emblematice imobile din Barcelona.
"Astăzi, ce este oare mai contagios? Nu este coronavirusul, este frica. Există probabil 3 miliarde de indivizi care astăzi sînt pe cale să intre în panică din cauza acestei maladii, care, în definitiv, nu este controlată", a adăugat el.
Epidemia a făcut peste 3.200 de morţi pe plan mondial, potrivit celui mai recent bilanţ întocmit de AFP pe baza unor informaţii transmise de surse oficiale.
Alain Robert a escaladat peste 100 de imobile emblematice din lumea întreagă, inclusiv Burj Khalifa - cel mai înalt zgîrie-nori din lume (828 de metri), construit în Dubai - şi Turnul Eiffel, şi a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness. Cascadorul francez promovează cu regularitate diverse mesaje politice în timpul ascensiunilor sale.
În ianuarie, "Spidermanul francez" a escaladat Turnul Total din cartierul parizian La Defence în semn de sprijin pentru greva împotriva reformei pensiilor, la fel cum a procedat şi în 2015, cînd a escaladat Turnul Engie din Paris pentru a cere "un sistem bancar mai transparent".
În august, Alain Robert a escaladat cele 68 de etaje ale Cheung Kong Center din Hong Kong şi a desfăşurat la jumătatea clădirii un drapel pentru a promova pacea între China şi fosta colonie britanică.
Adăuga comentariu