Incidentul a avut loc la penitenciarul Santa Maria Capua Vetere, la nord de Napoli, în ziua de 6 aprilie 2020. Imagini captate de camerele de supraveghere au fost difuzate miercuri de cotidianul Domani, suscitînd dezaprobare de la o parte a clasei politice, dar şi mesaje de sprijin pentru gardieni.
Într-un montaj video de 6 minute, plecînd de la imaginile suprinse de camerele de supraveghere plasate pe coridoarele şi scările închisorii, pot fi văzuţi zeci de gardieni, unii dintre ei echipaţi cu căşti şi scuturi, lovindu-i brutal pe deţinuţi.
Aceştia din urmă încearcă să se protejeze în timp ce trec printre gardieni, primind lovituri peste spate şi la cap, cu bastoane şi pumni.
Un deţinut aflat într-un scaun rulant este lovit peste spate şi cel puţin trei bărbaţi sînt bătuţi pe podea.
În acea zi, unii din cei 900 de deţinuţi din închisoarea de securitate medie şi înaltă au fost constrînşi să se dezbrace pentru a fi stropiţi cu furtunul, iar alţii au fost plasaţi în mod arbitrar în izolare, afirmă martori citaţi de parchet.
Parchetul deschisese o anchetă anul trecut după depunerea unor plîngeri care denunţau violenţele comise de gardieni a doua zi după o mişcare de protest declanşată de anunţarea unui caz pozitiv la coronavirus printre deţinuţi, notează Agerpres.
Ministrul justiţiei, Marta Cartabia, l-a convocat miercuri de urgenţă pe şeful administraţiei penitenciare din Italia.
Adăuga comentariu