După multe emoții i-a surîs norocul. Un bun samaritean i-a apărut în cale și a condus-o în viteză pînă în fața altarului.
Ziua nunții nu se arăta una prea fericită pentru această mireasă, nevoită să facă autostopul în Londra. Norocul ei a fost acest șofer.
Zis și făcut. Mireasa s-a urcat numaidecît pe bancheta din spate, avînd-o alături pe sora ei și un prieten.
Marksteen Adamson, cel care a dus-o pe mireasă la nuntă: „Am văzut-o că era foarte afectată de faptul că nicio mașină nu oprea”.
Tînăra i-a spus bărbatului că trei șoferi de ride sharing i-au refuzat cursa. Cînd i-a aflat povestea, șoferul a apăsat pedala de accelerație. Nu de alta, dar soțul o aștepta deja de aproape o oră în fața bisericii.
Bunul samaritean și-a îndeplinit cu brio misiunea și a ținut să filmeze isprava. Emoționată, femeia a simțit nevoia să se explice în fața preotului.
Mirii l-au invitat și pe șofer la nuntă, dar bărbatul s-a scuzat, spunînd că îl așteaptă o întîlnire cu prietenii.
Totul e bine cînd se termină cu bine, spune un vechi proverb. Acum rămîne de văzut dacă și zicala „au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți” se va adeveri.
Adăuga comentariu