Un exemplu în acest sens este o clădire din cartierul londonez Mayfair care la prima vedere seamănă cu un club privat dar care la subsol adăposteşte una din cele mai sigure locaţii din Londra. Construit de firma IBV International Vaults, fortăreaţa de oţel este programată să fie deschisă luna viitoare şi îşi va oferi serviciile miliardarilor care caută un loc pentru a-şi depozita avuţiile.
„Primim telefoane în fieca„re săptămînă cu privire la o cameră disponibilă pentru 2,5 milioane lire sterline (3,2 milioane dolari) pe an", a spus Sean Hoey, director la IBV London, referindu-se la un seif de mărimea unui apartament. Firma are însă în acelaşi loc şi 550 de casete de valori şi mizează pe reputaţia de siguranţă a Londrei în pofida Brexitului.
Aceasta va fi cea de a şasea locaţie deschisă de IBV şi nu este singura firmă care primeşte solicitări de la cei bogaţi.
Un sondaj efectuat în rîndul clienţilor bogaţi ai UBS Global Wealth Management arată că aceştia au început să stocheze cash în aşteptarea unei scăderi semnificative a pieţelor bursiere pînă la finele anului următor.
Analiştii estimează că numai în SUA sînt peste 25 de milioane de case de valori care pot fi utilizate în diferite scopuri. De exemplu, un colecţionar privat a decis să stocheze Coroana Andesului la o casetă de valori de la Citibank înainte de vînzarea către Muzeul de Artă Metropolitan în urmă cu patru ani.
Adăuga comentariu