Șeful statului ucrainean a declarat acest lucru într-un interviu acordat canalului TV italian Rai 1, relatează RBC-Ucraina.
„Cît ține de negocierile cu Federația Rusă, problema se complică zilnic. Eu personal cred așa, pentru că în fiecare zi sînt dezocupate orașe mici pe care armata rusă le-a părăsit și vedem urme de maltratări, torturi, execuții. Și de aceea momentul despre posibilitatea negocierilor devine din ce în ce mai complicat”, a spus Vladimir Zelenski.
Potrivit acestuia, societatea ucraineană a vrut să discute cu Federația Rusă timp de 8 ani.
"Acum societatea nu este dispusă pozitiv în acest sens. În calitate de președinte, sînt gata să vorbesc cu Putin, dar numai cu el, fără intermediarii săi și în condițiile dialogului, nu cele ale ultimatumurilor", a subliniat Vladimir Zelenski.
Adăuga comentariu