Comisia Europeană a aprobat vînzărea „motorașului” din piept, făcut de compania franceză Carmat. Inima artificială este, practic, ca o punte de tranziție către transplantul unei inimi reale. În unele cazuri, un pacient poate să aștepte și doi ani pentru o inimă. Iar timpul minim este de 6 luni, scrie alephnews.ro.
Stephanie Piat, CEO Carmat: ”Din păcate, numărul donatorilor de inimă s-a stabilizat în ultimii 5-10 ani la aproximativ 6.000 de transplanturi în Statele Unite și Europa în fiecare an. Și există o necesitate pentru 100.000 de pacienți pe an. Așa că doar 3% dintre pacienții care au nevoie de un transplant sînt tratați.”
Inima celor de la Carmat este compusă din 3 părți. O proteză care ține locul inimii, alcătuită dintr-un sistem complex de valve, pompe, senzori și cabluri care lucrează împreună. A doua componentă este sistemul hardware extern de aproape 5 kilograme, care conține o baterie cu o autonomie de 4 ore.
Iar a treia parte conține un controller care ajută medicii să monitorizeze activitatea inimii artificiale. Device-ul va intra pe piață la jumătatea anului 2021. Carmat va lucra în tandem cu companiile de asigurări pentru pacienții care nu își vor putea permite inima artificială. Nu de alta, dar prețul este de 180.000 de euro.
Adăuga comentariu