Unsprezece participanți la cursa prezidențială. Partea 1

Toți cei 11 (deocamdată, pentru că autoritățile au un nou plan) candidați la alegerile prezidențiale din a.2024 au intrat oficial în cursa electorală. Este actuala președintă, doi foști premieri, foști miniștri ai tineretului și sportului, ai afacerilor interne și externe, un fost procuror general, fosta guvernatoare a Găgăuziei, de două ori fost primar de Bălți, un jurnalist și un fost procuror anticorupție.

Ar fi putut fi mai mulți candidați pentru postul de președinte, dar unii (în mare parte presupușii „candidați” ai lui Șor) au fost din start „tăiați” de Comisia Electorală Centrală, care a refuzat să le înregistreze grupurile de inițiativă. Iar lui Igor Munteanu, liderul partidului Coaliția pentru Unitate și Prosperitate (CUB), Comisia Electorală Centrală nu i-a validat peste 2 mii dintre semnăturile colectate, îndoindu-se de valabilitatea acestora. Drept urmare, lui Munteanu i-au lipsit doar 173 de semnături pentru a depăși pragul legal de 15 mii.

Pe rețelele de socializare s-a presupus, că aceasta a fost răzbunarea unuia dintre principalii consilieri ai președintei și ai partidului de la guvernare, cetățeanul german Martin Zig, șeful Fundației Konrad Adenauer din Moldova și România, care influențează procesele politice din Republica Moldova de mai mulți ani. Jurnalistul Valery Demidețchii a spus odată într-o emisiune, că Zig are propriul birou și la președinție, și la guvern, iar mulți oficiali în conversații private privind activitatea aparatului de stat spun că-s trimiși în mod constant la acest om, și se întreabă cine este Zig și de ce problemele trebuie rezolvate cu el, și nu cu președintele țării.

În august, Igor Munteanu și CUB au părăsit blocul politic “Împreună”, creat de patru partide (Platforma DA, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării), și a refuzat să susțină candidatura lui Octavian Țîcu, propus de blocul ”Împreună”. CUB l-a acuzat pe Țîcu de „aservire PAS” și pe membrii blocului că fac jocuri în culise, precum și că „deciziile importante le iau sub influența actorilor din afara blocului”. Iar la începutul lunii septembrie, în timp ce participa la emisiunea „Puterea a patra” de la postul TV N4, Igor Munteanu a precizat, că Martin Zig a fost direct implicat în crearea blocului „Împreună”. Munteanu a mai spus, că în trecut Zig a fost consilier pe relații externe al premierului Iurie Leancă (în acea perioadă, după cum știm, a avut loc „furtul miliardului”), are o vastă experiență politică în Republica Moldova și este „specialistul numărul 1 pentru multe instituții și partide politice”.

„Odată i-am reproșat că promovează cultul unei secte în jurul PAS, el a spus că aceasta nu mai este o sectă, ci o religie. O formulă interesantă”, - a spus Munteanu în emisie directă, iar în zile numărate Comisia Electorală Centrală a refuzat să-l înscrie în cursa electorală.

Drept urmare, buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie a format o „echipă de fotbal” sau „Ocean’s Eleven”, cum au fost porecliți candidații la președinție pe rețelele de socializare. Dar acest lucru încă nu este un fapt. În ajun, în emisia unui post de televiziune, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a dat de înțeles că din alegeri ar putea fi eliminați cel puțin trei candidați. Săptămîna aceasta, potrivit lui, vor fi prezentate la CEC informații despre finanțarea ilegală a acestor candidați și se va lua o decizie în privința lor.

Alexandr Stoianoglo – nr.1 în buletinul de vot

57 de ani. Fost procuror general. Înaintat de Partidul socialiștilor, deși candidatura sa a fost discutată ca unic candidat din partea opoziției.

A parcurs calea de la stagiar și ajutor de procuror la Procuror General al Republicii Moldova.

După absolvirea Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova în a.1992, Alexandr Stoianoglo a lucrat timp de trei ani la Procuratura Chișinău - ca ajutor al procurorului orașului, procuror al secției de supraveghere generală și procuror superior al secției. Apoi timp de șase ani (1995-2001) a fost procurorul Găgăuziei. În anii 2001-2007 - procuror general adjunct al Republicii Moldova.

În a.2002, Alexandr Stoianoglo era pe cale să devină ambasadorul Republicii Moldova în Belarus. „Am fost la o ședință de guvern la care, în afară de mine, au fost confirmați încă doi ambasadori - Vladimir Țurcan ca ambasador în Rusia și Mihail Manoli ca ambasador în SUA. În ultimul moment, un angajat al Cancelariei de Stat a venit la mine și mi-a spus că numirea mea este lăsată pentru data viitoare. Nu a mai existat data viitoare”, a spus ulterior Stoianoglo în emisiunea de autor a lui Arthur Efremov.

Prima lui probă în politică a fost în a.2006 - a candidat independent pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Dar a acumulat 10,58% și nu s-a calificat în turul doi. Mandatul său de procuror a expirat în a.2007. După cum a spus ulterior Alexandr Stoianoglo, după 15 ani de muncă în procuratură, a părăsit sistemul și „a vrut să înceapă o nouă viață, să se realizeze în alt domeniu, să obțină stabilitate financiară”. A primit o licență de avocat și a început să lucreze în propriul cabinet de avocatură, presta servicii juridice „inclusiv agenților noștri economici în țările CSI”.

În a.2009, la propunerea lui Marian Lupu, care se afla pe valul popularității și tocmai părăsise comuniștii, a intrat în campania electorală și a devenit parlamentar pe lista Partidului Democrat. În parlamentul de legislatura XVIII (2009-2010) a fost vicepreședinte. După alegerile parlamentare din noiembrie, 2010 și-a păstrat mandatul, fiind reales pe lista PDM, și a devenit președinte al Comisiei pentru securitate, apărare și ordine publică.

În ianuarie, 2015 Partidul Democrat fiind controlat în totalitate de Vladimir Plahotniuc, Stoianoglo a părăsit formațiunea politică pentru că nu împărtășește „unele puncte de vedere ale PDM asupra situației din Găgăuzia”: „Au existat anumite riscuri pentru stabilitatea și a regiunii, și a țării, așa că nu am vrut să-mi mai leg soarta cu acești oameni”. Ulterior s-a aflat, că Vladimir Plahotniuc i-a propus lui Stoianoglo să devină ambasadorul Moldovei în Azerbaidjan, ceea ce îi deschidea perspective financiare destul de largi, dar el a refuzat.

Tot în a.2015 Stoianoglo a participat independent la alegerile bașcanului, dar nu a trecut în turul doi. Deziluzionat de politică, a mers din nou în navigare liberă, sau mai degrabă „într-un proiect, a cărui sarcină era să stabilească un dialog între centru și autonomie”. În vara anului 2019, după ce în țară s-a schimbat puterea și Moldova era condusă de coaliția PSRM-ACUM, iar guvernul - de Maia Sandu, Stoianoglo, sub influența fostului procuror de Chișinău Ion Diacov, care l-a învinuit de „nepăsare”, s-a înscris pentru a participa la concursul de selectare a unui nou procuror general. Deși la concurs au participat aproximativ 20 de persoane, selecția în sine, potrivit lui Alexandr Stoianoglo, a fost „o acțiune pur populistă”, iar scopul principal „s-a rezumat la o dorință banală de a sechestra procuratura prin niște proceduri democratice”.

Alexandr Stoianoglo a învins în acel concurs. Dar guvernul Maiei Sandu nu a fost mulțumit de rezultate. Ministra Justiției, Olesea Stamate, a exprimat suspiciuni cu privire la obiectivitatea comisiei, a calificat competiția ca fiind frauduloasă și i-a anulat rezultatele. În vederea desemnării persoanei potrivite la Procuratura Generală, guvernul a decis modificarea procedurii de numire a Procurorului General, folosind articolul 106/1 din Constituție. Adică, și-a asumat responsabilitatea modificărilor aduse Legii Procuraturii fără aprobarea lor în parlament. Dar parlamentul nu a apreciat acest demers și a exprimat un vot de neîncredere guvernului. Pe 29 noiembrie, 2019, președintele Igor Dodon a semnat decretul de numire a lui Alexandr Stoianoglo în funcția de procuror general.

Dar peste doi ani, Maia Sandu fiind deja președintă, partidul pro-prezidențial „Acțiune și Solidaritate” avea majoritatea în parlament, și a urmat un nou „atac” la adresa Procuraturii Generale. Alexandr Stoianoglo nu a vrut să demisioneze, cum era sfătuit cu insistență. Mai mult, la briefingurile de presă el a declarat, că președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului Igor Grosu sunt complici la furtul miliardului din sistemul bancar; că Sandu i-a cerut să deschidă dosare penale împotriva liderilor opoziției; că ONG-urile care l-au atacat sunt finanțate de Fundațiile Konrad Adenauer și Soros și coordonate de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, care este apropiat președintei, și că în „dezvăluirile zgomotoase” a fost implicat fostul șef al Misiunii UE în Moldova Peter Mihalko, care era foarte interesat de deschiderea unui dosar penal împotriva PSRM în cazul „finanțării ilegale”, și a discutat aceste acțiuni cu reprezentanții Ambasadei SUA.

După aceasta, autoritățile și-au ieșit din fire definitiv. Ministrul Justiției, Serghei Litvinenco, a spus că procurorul general Stoianoglo a trecut de „linia roșie”. Majoritatea parlamentară a elaborat și adoptat cu promptitudine amendamente la legea „Cu privire la Procuratură”, în care au fost introduse două mecanisme noi, ce permit revocarea din funcție a procurorului general. Deputatul PAS Lilian Carp a depus o plângere împotriva Procurorului General, în baza căreia împotriva lui Alexandr Stoianoglo a fost deschis un dosar penal evident fabricat, cu șapte capete de acuzare (probabil, ca să fie mai sigur): abuz de putere, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații.

La 5 octombrie, 2021 Ministrul Justiției Litvinenco a convocat o ședință urgentă a Consiliului Suprem al Procurorilor pentru „selectarea și propunerea unui candidat la funcția de procuror general interimar”, iar Alexandr Stoianoglo, care fusese revocat din funcție, a fost reținut. La 8 octombrie, 2021 el a fost plasat în arest la domiciliu și apoi sub control judiciar. În primăvara anului 2022, Consiliul Suprem al Procurorilor, după ce a examinat raportul unei comisii speciale de verificare a activității Procurorului General, a calificat ca „nesatisfăcătoare” prestația lui Alexandr Stoianoglo în această funcție și a recomandat președintei să-l demită. Decretul corespunzător a fost semnat de Maia Sandu pe 26 septembrie, 2023.

În tot acest răstimp, Alexandr Stoianoglo s-a judecat cu autoritățile, inclusiv la CEDO. Toamna trecută, Stoianoglo a câștigat primul său dosar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - se referea la revocarea sa ilegală din funcția de procuror general. CEDO a decis în ​​unanimitate, că autoritățile moldovenești i-au încălcat dreptul la un proces echitabil, căci l-au împiedicat pe Stoianoglo să conteste decizia de revocare din funcție. Acum la CEDO mai există o plângere depusă de avocații fostului procuror general.

Maia Sandu – nr.2 în buletinul de vot

52 de ani. Actuala președintă a Republicii Moldova. Candidează din partea partidului aflat la guvernare “Acțiune și solidaritate”, pe care tot ea l-a fondat și condus.

Aceasta este a treia participare a Maiei Sandu la alegerile prezidențiale. Ea a concurat pentru președinție în 2016, dar a pierdut în turul doi în fața lui Igor Dodon. A fost candidată la alegerile prezidențiale din 2020 – atunci, pe valul protestelor, l-a învins pe Dodon în turul doi. Acum Maia Sandu însăși joacă rolul lui Dodon – printre politicieni, are cel mai mare anti-rating și acces nelimitat la resursele administrative, pe care actuala președintă le folosește activ, deși acum patru ani PAS îl critica activ pe Igor Dodon pentru acest lucru. Dar ceea ce Dodon nu a avut cu siguranță în a.2020 a fost sprijinul deplin al partenerilor occidentali, care au absolută nevoie ca Maia Sandu să învingă din nou în alegeri.

Înainte de a. 2012 Sandu nu era cunoscută publicului larg. A lucrat în funcția de consultant și șef adjunct de departament la Ministerul Economiei, și cea de economist în biroul Băncii Mondiale din Moldova. Apoi directoare a departamentului principal de politică macroeconomică și programe de dezvoltare a Ministerului Economiei, coordonatoare de program în biroul PNUD din Moldova și, în final, consilieră a directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington.

În iulie, 2012 în guvernul lui Vladimir Filat au apărut doi miniștri noi - Ministerul Educației era condus de Maia Sandu, care s-a întors de la Washington, iar fostul viceministru al Tehnologiilor Informației și Comunicațiilor Dorin Recean a devenit ministrul Afacerilor Interne. Pentru Vladimir Filat, care a avut probleme cu miniștrii PLDM Mihail Șleahtițchii (Ministrul Educației) și Alexei Roibu (Ministrul Afacerilor Interne), aceasta a fost o mișcare de imagine. Filat a urmat demonstrativ „calea georgiană”, populară pe atunci - a pus în fruntea Ministerului Educației și a Ministerului Afacerilor Interne nespecialiști, oameni care anterior nu aveau nicio legătură cu domeniile pe care erau puși să le conducă.

Despre noua ministră a educației, Maia Sandu, pe atunci se vorbea ca despre un manager tipic american. Adică, o persoană ghidată de principiul „ spus și făcut”. Iar FMI și Banca Mondială au stabilit atunci pentru Republica Moldova o sarcină clară și specifică în domeniul educației - să realizeze o reformă și să reducă la maximum școlile incomplete (mai ales în mediul rural), să „optimizeze” personalul didactic și să reducă cheltuielile pentru educație. Ceea ce Maia Sandu a făcut cu brio. În trei ani a închis 113 școli. Pentru care, în primăvara anului 2015, în cadrul Parteneriatului Global pentru Responsabilitate Socială (GPSA) Banca Mondială a acordat Ministrei Educației din Moldova Premiul ”Lider în domeniul responsabilității sociale ”.

Cariera ei politică a început în septembrie, 2014, atunci și-a anunțat intrarea în PLDM. Adevărat, acum Maia Sandu neagă categoric acest lucru, dar există o înregistrare a respectivei declarații la un miting al Partidului Liberal Democrat. „PLDM, ca nimeni altul, a putut să înțeleagă și să aprecieze importanța educației și a reformelor realizate în acest domeniu. Un partid care s-a angajat să implementeze proiecte în domeniul educației este curajos, deoarece acesta este un pas foarte responsabil și riscant”, a spus atunci Sandu în cadrul unui eveniment preelectoral în centrul Chișinăului.

După ce în vara anului 2015 premierul Chiril Gaburici a demisionat, iar PLDM a nominalizat-o pe Maia Sandu la funcția de prim-ministră, aceasta a înaintat un ultimatum inacceptabil pentru partidul aflat la putere - să-l demită pe procurorul general și pe președintele BNM, și să-i permită formarea unui guvern pe cont propriu. Politologii spuneau că a fost o mișcare de PR bine cugetată pentru a promova proiectul politic „Maia Sandu”, iar ea nu avea nicio intenție să devină prim-ministră atunci. Tehnica a funcționat: așa cum era de așteptat, PDM și PLPM au respins candidatura ei, și de atunci o anumită parte a electoratului a început să o perceapă ca pe un politician de neclintit și principial, unul dintre liderii tinerei alternative de dreapta, iar ratingurile „Maiei de fier” au început să crească.

Mișcarea protestatară din 2015-2016 a ajutat-o ​​cu adevărat pe Maia Sandu să devină una dintre liderii flancului drept. Nu, ea nu a stat pe „baricade” ca Andrei Năstase, deși a făcut parte din consiliul Marii Adunări Naționale, ales în cadrul protestelor de masa desfășurate sub egida platformei civice „Demnitate și Adevăr”. De aceea mulți au crezut, că viitorul politic al Maiei Sandu va fi legat de Platforma DA. Dar nu a fost să fie. Pentru Sandu a fost creat un nou partid, care s-a numit PAS - Partidul „Acțiune și Solidaritate”.

În 2016, Maia Sandu a candidat pentru prima oară la președinție. Atunci partenerii occidentali l-au obligat pe liderul la fel de popular de atunci al Platformei DA, Andrei Năstase, să se retragă din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu. Asta nu a ajutat-o ​​- Sandu a pierdut în turul doi în fața lui Igor Dodon, însă acest pas l-a costat pe Năstase cariera politică. În iunie, 2019 sub influența Rusiei și a Statelor Unite, în Moldova s-a schimbat puterea și în locul PDM și a lui Vladimir Plahotniuc a venit alianța situațională blocul PSRM-ACUM, format din PAS și Platforma DA. Maia Sandu a devenit prim-ministră. Ea nu a rămas mult timp în această funcție - deja pe 12 noiembrie, 2019 parlamentul a exprimat un vot de neîncredere guvernului Sandu pentru că acesta, ocolind legislativul, a încercat să schimbe procedura de numire a Procurorului General și să preia conducerea Procuraturii Generale.

În noiembrie 2020, Maia Sandu a devenit prima femeie-președintă în istoria țării, în turul doi al alegerilor prezidențiale l-a devansat pe Igor Dodon cu un rezultat de 57,7% din voturi față de 42,2%. Un decalaj semnificativ între candidați a apărut după numărarea voturilor la secțiile de votare din străinătate, decalajul dintre ei fiind de aproximativ 3% în favoarea lui Sandu.

Renato Usatîi – nr. 3 în buletinul de vot

45 de ani. Președintele “Partidului nostru”. Fost primar de Bălți

Pe timpuri, Renato Usatîi era considerat unul dintre cei mai extravaganți politicieni moldoveni. Fostul premier Ion Sturza l-a numit odată „un tip nesăbuit, cu legături în lumea criminală, care ar putea provoca haos în Moldova”. Iar la alegerile prezidențiale din a.2020, rețelele de socializare l-au acuzat pe Usatîi de plagiat electoral: că a „furat grosolan” de la Vladimir Zelensky, care în alegerile prezidențiale-2019 din Ucraina, lozincile electorale „Voi fi doar sluga poporului meu” și „Nu vom aștepta primăvara, vom planta iarna. Președintele este sluga poporului”. În actualele alegeri, însuși Renato Usatîi a acuzat-o pe actuala președintă Maia Sandu că a furat sloganul electoral „Pentru Moldova” și paleta de culori a lui și a Partidului Democrat.

Renato Usatîi a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat din Bălți. Fiind în anul trei, a început să lucreze la piața de lucruri. Apoi a lucrat timp de un an ca supraveghetor la aeroportul din Chișinău, timp de șase luni ca asistent al directorului general al agenției Moldatsa, și a fost inginer principal la combinatul de alimentație a Întreprinderii de Stat „Căile Ferate din Moldova”. În 2004, după un conflict cu directorul, a părăsit întreprinderea și a plecat la Moscova. În 2005, a devenit președintele JSC VPT-NN (Nijnii Novgorod) - această întreprindere, cu filiale în Ufa, Kazan și un deparatment la Kaliningrad, a fost singurul furnizor oficial al Căilor Ferate Ruse, oferind o aprovizionare centralizată cu instrumente din carbură pentru întreaga rețea feroviară a Federației Ruse.

Între anii 2013-2014 Renato Usatîi a fost vicepreședinte-senior al Uniunii Constructorilor de Căi Ferate din Rusia. A fost căsătorit cu Carolina Tampiza, fiica fostului viceprim-ministru, ministru al Economiei și ministru al Finanțelor (1990-1992) Constantin Tampiza. În Moldova, numele lui a devenit cunoscut pentru prima dată în a.2011- atunci a început să controleze o parte semnificativă a acțiunilor Universalbank, unde reprezenta interesele noului proprietar, și să țină dese conferințe de presă.

În versiunea Procuraturii Generale a Republicii Moldova de la acea vreme, pentru a opri scandalurile în jurul Universalbank, fostul proprietar al băncii, finanțatorul rus Gherman Gorbunțov, a decis să-l elimine pe Usatîi. Dar după ce i-au fost dezvăluite intențiile, a fugit la Londra, unde deja el a suportat o tentativă de asasinare. Usatîi a avut statutul de inculpat în dosarul de asasinat, el a fost acuzat și de furtul pachetului de control de acțiuni Universalbank. Cu toate acestea, în iunie 2019, procurorii au anulat mandatul de arestare pe numele lui Renato Usatîi.

În aprilie, 2014 Usatîi a fost ales președinte al Partidului Popular Republican, care a fost redenumit „Partidul nostru”. Însă Ministerul Justiției a refuzat să înregistreze formația politică, așa că pentru a participa la alegerile parlamentare din a.2014, Usatîi a creat un nou partid - „Parus” (Partidul lui Renato Usatîi). Dar și pe acesta Ministerul Justiției a refuzat să-l înregistreze. Apoi Usatîi a angajat partidul Patria al fostului ambasador al Moldovei în România Emilian Ciobu să participe la alegeri, dar cu trei zile înainte de alegeri a fost scos din cursă – chipurile, pentru folosirea ilegală a fondurilor externe.

La alegerile locale din 2015, Renato Usatîi a fost ales primar al municipiului Bălţi. A fost unul dintre liderii protestelor stradale „anti-oligarhice” din anii 2015-2016. Din august, 2016 el s-a ascuns la Moscova de justiția moldovenească: împotriva lui i-au fost deschise dosare penale pentru fraudă, precum și pentru suspiciunea de atentat la viața bancherului rus fugar Gherman Gorbunțov. Însuși Usatîi le-a numit comandate și politice. În vara lui 2019 s-a întors în Moldova. Oficial - din cauza că regimul lui Plahotniuc a căzut și a fost instalat un nou guvern, neoficial - acesta a fost implicat într-o serie de dosare penale la Moscova. De exemplu, în cazul furtului a 300 de miliarde de ruble de la Căile Ferate Ruse.

În alegerile locale generale, Renato Usatîi a fost reales primar de Bălți, dar și-a pierdut interesul pentru această funcție și și-a petrecut cea mai mare parte a mandatului în străinătate, toată munca revenindu-i adjunctului său. A participat la alegerile prezidențiale din 2020, situate pe locul trei cu 16,9% din voturi. În turul doi și-a îndemnat susținătorii să o voteze pe Maia Sandu. După alegerile parlamentare anticipate din 2021, s-a supărat pe bălțeni (la Bălți, blocul lui Usatîi a ocupat locul trei cu 22,69%, fiind depășit de blocul electoral PSRM-PCRM și de PAS), și a demisionat din funcția de primar al orașului. După care a anunțat că părăsește politica în general.

Ulterior, a declarat că regretă acest de pas, numindu-l prea emotiv. În ianuarie, 2023 Renato Usatîi a anunțat relansarea „Partidului nostru”, care practic încetase să mai existe după plecarea lui. Unii comentatori cred că Usatîi s-a întors în politică doar pentru a-i „neutraliza în alegeri pe Stoianoglo, Tarlev, Vlah, Morari, în special în mediul cetățenilor vorbitori de limbă rusă, și pentru a o ajuta din nou pe Maia Sandu prin toate mijloacele”.

Vasile Tarlev – nr.4 în buletinul de vot

60 de ani. Fost prim-ministru (2001-2008). Intenționa să candideze la aceste alegeri independent, însă Comisia Electorală Centrală și-a anulat decizia de a-și înregistra grupul de inițiativă, deoarece semnăturile în sprijinul candidatului independent au fost colectate sub egida partidului „Viitorul Moldovei”, pe care îl conduce Tarlev. Drept urmare, el candidează la alegeri în calitate de candidat al partidului „Viitorul Moldovei”.

Vasile Tarlev și-a început cariera profesională în 1990 la fabrica de cofetărie Bucuria pe post de mecanic-șef. A fost inginer-șef adjunct, inginer-șef, apoi director general adjunct și director general Bucuria S.A.(1995-2001). În 1998, a fost ales președinte al Asociației Naționale a Producătorilor de Mărfuri din Moldova. Anume Asociația producătorilor de mărfuri a propus candidatura lui la funcția de prim-ministru comuniștilor - învingători în alegerile parlamentare din 2001.

Vasile Tarlev a fost prim-ministru al Republicii Moldova de două ori (2001-2008). După ce a plecat din funcția de prim-ministru, președintele Voronin l-a decorat cu „Ordinul Republicii”. Apoi, Tarlev a spus într-un interviu că a vrut să refuze premiul, dar colegii săi l-au convins să nu facă asta. Și în scurt timp după demisie, Tarlev și Voronin, care păreau să se fi despărțit pașnic, au început să facă schimb de acuzații. Însuși ex-premierul a explicat astfel conflictul: după părăsirea guvernului, el și colegii săi, pe baza Asociației Naționale a Producătorilor de Mărfuri din Moldova, au elaborat un program de relansare a economiei țării până în a.2020. „Probabil că cineva din jurul președintelui a luat acest document ca pe o provocare, chipurile Tarlev e mai deștept ca noi. A început un război unilateral din partea lor. Au încercat să distrugă Asociația Producătorilor de Mărfuri. Știu multe, țin minte totul, dar nu voi arunca cu noroi în nimeni. Îl respect pe Vladimir Nicolaevici, am lucrat fructuos împreună mulți ani. Nu intenționez să arunc cu pietre în grădina fostului președinte”, a spus Tarlev într-un interviu din a.2014.

După ce a demisionat din funcția de prim-ministru, a condus asociația obștească „Prietenii Rusiei în Moldova”. În septembrie 2008, a fost ales în unanimitate lider al partidului politic Uniunea Centristă din Moldova. Împreună cu partidul său, a participat la alegerile parlamentare din 5 aprilie, 2009, dar nu a trecut pragul electoral. El a făcut a doua încercare de a deveni deputat în același an - la alegerile anticipate din iulie, a candidat pe o listă unică cu un alt fost premier, Dumitru Braghiș și Partidul Social Democrat din Moldova. Dar din nou a pierdut. Drept urmare, în noiembrie, 2009 Vasily Tarlev și-a anunțat retragerea din Uniunea Centristă și din politică.

În 2010, a fost ales președinte al Congresului Național al Industriașilor și Antreprenorilor din Moldova. A revenit la activitatea științifică și și-a susținut teza de doctorat în științe tehnice, dedicată tehnologiilor avansate de prelucrare a produselor agricole. A stabilit relații de afaceri cu Academia Internațională de științe și sisteme informaționale, devenind membru al acesteia. A primit 15 certificate de autor al unor invenții și premii la expoziții internaționale. A predat la Universitatea Tehnică, Academia de Economie și Universitatea de Politică și Economie Europeană.

În septembrie, 2012 Vasile Tarlev a reluat participarea activă la viața politică a țării și a fost ales copreședinte al partidului “Возрождение” împreună cu Vadim Mișin. La alegerile parlamentare din a.2014 a fost fruntea listei partidului “Возрождение”, dar formațiunea politică nu a trecut de pragul electoral. La alegerile prezidențiale din 2016 a încercat pentru prima data să devină președinte, dar Comisia Electorală Centrală a refuzat să-l înregistreze din cauza neconcordanțelor în actele depuse.

În octombrie, 2014 la o ședință a Consiliului Congresului Internațional al Industriașilor și Antreprenorilor, desfășurată la Riga, Vasile Tarlev a fost ales președinte al Consiliului acestei organizații, care include peste patruzeci de organizații regionale ale industriașilor din 30 de țări. Apropo, a fost ales președinte al Consiliului în unanimitate, deși avea șapte concurenți.

În februarie, 2024 Vasile Tarlev și-a anunțat revenirea în politică. Partidul „Bugeacul nostru”, înregistrat în Găgăuzia, a fost redenumit partidul „Viitorul Moldovei”, iar Vasile Tarlev a devenit președinte. În august, președintele PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat că Partidul Comunist îl va susține pe Tarlev la alegerile prezidențiale: „Am lucrat împreună opt ani. Eu am fost președinte și el a fost prim-ministru. Nu a uitat ce trebuie să facă un prim-ministru și un președinte.” Unii experți văd în nominalizarea lui Tarlev unul dintre proiectele de rezervă ale lui Șor, cu care Voronin încă mai menține relații apropiate.

Irina Vlah – nr.5 în buletinul de vot

50 de ani. Fosta bașcană a Găgăuziei (2015-2023). Candidată independentă.

Și-a început cariera ca avocat la Inspectoratul Fiscal al Găgăuziei. În șapte ani (1996-2003) a ajuns șefă a departamentului juridic al Comitetului Executiv al autonomiei. În a.2005, a fost aleasă deputată din partea Partidului Comunist, devenind cea mai tânără femeie deputată la acea vreme. A fost deputată în trei legislaturi (2005-2014). A condus organizația raională de partid a PCRM din Comrat, fiind membră a CC al Partidului Comuniștilor.

În 2010 a candidat pentru prima oară la funcția de bașcană a Găgăuziei, cu 30,96% de voturi în primul tur. După cum a susținut ulterior Mihail Formuzal, nu Nicolai Dudoglo, da Irina Vlah ar fi trebuit să intre cu el în turul doi al alegerilor din a.2010. Însă din cauza manipulărilor efectuate, cu un rezultat de 31,84%, Dudoglo i-a devenit adversar.

În alegerile-2010 Irina Vlah a candidat din partea Partidului Comuniștilor. Cu toate acestea, după niște decizii strategice și de personal controversate și căderea generală a ratingului PCRM, poziția comuniștilor din Găgăuzia a slăbit vizibil - doar 14,27% la alegerile parlamentare din 2014. Iar Vlah a început să fie sfătuită insistent să se îndepărteze politic de Partidul Comuniștilor, dacă vrea ca în alegerile din 2015 să devină bașcana autonomiei. Drept urmare, în decembrie 2014 Vlah a părăsit fracțiunea parlamentară PCRM, iar peste o lună și-a anunțat demisia din partid – „din cauza trădării intereselor alegătorului de stânga”.

La alegerile bașcanului din a.2015 Irina Vlah a candidat independent, însă Partidul Socialist a stat în spatele ei. Vlah a învins chiar din primul tur cu un rezultat de 51,11%. În a.2019, Irina Vlah a primit al doilea mandat de bașcană a Găgăuziei, tot în primul tur, dar cu un avans semnificativ față de concurenții săi - 91,27% din voturi. După expirarea mandatului (conform legii „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”, o persoană nu poate fi aleasă în funcția de bașkan mai mult de două ori consecutiv), ea și-a anunțat intrarea în politica mare, apoi și ambițiile prezidențiale.

Irina Vlah este doctor în drept. În a.2008 și-a susținut teza de doctorat pe tema „Conceptul modern al dezvoltării serviciului public în Republica Moldova”. Este autoarea unui număr de lucrări și publicații științifice.

(Va urma…)

Xenia Florea