Postjurnalismul, sau ar putea oare mass-media să scape de frică

Încrederea publicului în mass-media a coborât la minime record.

Cel mai frecvent această criză este explicată prin lipsă de imparțialitate, polarizare și știri false, însă motivele enumerate deja reprezintă consecința unor derapaje în modelul de afaceri al industriei mediatice. În prezent profesioniștii din media sunt preocupați de identificarea unor răspunsuri despre viitorul presei abordând subiectul în cadrul celor mai diverse formate de dezbateri.

Epoca de aur a mass-media

Totul a început când mass-media a rămas fără mijloacele din publicitate. Până în 2010 care a fost un an de cotitură, acești bani constituiau cea mai mare parte a veniturilor industriei mediatice. Până atunci, instituțiile media ținteau publicul cumpărător, adică clasa de mijloc care era destul de asigurată, astfel că prosperau beneficiind de venituri din publicitate, ale căror volume creșteau.

Banii proveniți din publicitate nu le indicau instituțiilor media ce ar trebuie să facă, or furnizorii de publicitate nu făceau decât să opteze pentru acele organizații de media care își încurajau publicul să cumpere produse. Acest lucru, așa cum menționează criticii media Edward S. Herman și Noam Chomsky, avea un impact asupră mecanismului de formare a discursului, or mass-media susținea contextul benefic pentru consumerism și stabilitatea politică și, în acest mod „fabrica consimțământ”.

Acest model de afaceri s-a dovedit a fi extrem de reușit, media specializată pe ştiri atingându-și apogeul după cei 500 de ani de existență. Chiar și publicațiile regionale aveau statele completate. Capitalul din media reprezenta o forță socială semnificativă. Acesta își apăra interesele, valoarea sa de piață și, respectiv, independența.

Pentru a se proteja de o eventuală presiune a furnizorilor de publicitate asupra producerii de texte au fost elaborate niște standarde ale profesioniștilor de media. Veridicitatea era tratată ca o virtute profesională în măsură să formeze un public larg și fidel ceea ce, la rândul său, generează succesul economic.

„Obiectivul principal al presei este să furnizeze cetățenilor informații precise și de încredere de care aceștia au nevoie pentru a funcționa într-o societate liberă, menționa Asociația Americană de Presă. Angajamentele față de cetățeni mai înseamnă că presa trebuie să prezinte un tablou reprezentativ al tuturor grupurilor componente din societate. Ignorarea unor cetățeni se soldează cu privarea acestora de drepturile lor electorale”.

Presa urma să aibă o atitudine părtinitoare și pedantă doar faţă de guvernare. Principiul în cauză era parte a codului de încredere, fiind consolidat prin finanțări din publicitate și conferind presei statutul de „câine de pază al democrației”, statut care îi oferea dreptul să se mențină deasupra luptelor de partid.

Distrugerea idilei

Însă apariția Internetului a distrus monopolul presei în ceea ce privește livrarea de publicitate. Inițial, instituțiile media au rămas fără anunțurile care au migrat către platformele electronice, acest lucru însemnând ratarea aproape a unei treimi din venituri(!). După care, pe rețele a trecut și publicitatea corporativă: instant, companiile au descoperit că pot acoperi, direct și precis, tot publicul de care au nevoie, în același timp controlând în totalitate conținuturile, contextul și targetingul. Totuși lovitura de grație a venit din partea Google și Facebook: furnizorii de reclamă au înțeles că vechile instituții media le ofereau o metodă costisitoare și ineficientă de bombardare a auditoriului țintă cu publicități.

„Mariajul dintre capitalism și presă s-a încheiat”, scria în 2015 Robert McChesney, expert în istoria presei, autorul cărții „Media bogată, democrație săracă”. La rândul lor, companiile de media s-au avântat să cucerească publicul digital, cel care există preponderent pe rețelele sociale.

Totodată, utilizatorii rețelelor încercau să identifice, să producă și să distribuie fapte, probe, opinii și experiențe, adică orice lucruri de care ar putea fi interesate alte persoane, făcând astfel ca respectivele conținuturi să devină virale, altfel spus, să capteze atenția. În acest mod a apărut un mediu informațional de alternativă care, la rândul său, a servit drept impuls pentru activitatea digitală formând astfel și o agendă de alternativă.

Acest lucru a generat o competiție între mediile tradiționale care, de regulă, serveau unor instituții formate, și noile media digitale care sunt multidirecționale, versatile și flexibile, fiind născute în cadrul unei interacțiuni vii și virale. Dezbaterile publice s-au mutat pe rețelele sociale, astfel începând perioada de politizare a mijloacelor de comunicare.

Piramidă vs cloud

În perioada anilor 2009-2014, agendele de alternativă impuse de rețele au devenit atât de puternice încât au provocat, potrivit lui Martin Gurri, fost analist CIA, care scrie despre relațiile dintre politic și media, o „criză a puterii” și o „răzvrătire a publicului”. Editorul viral a bulversat publicul digitalizat împingându-l până la indignarea politică. Astfel a izbucnit Primăvara Arabă, s-a născut mişcarea „Ocupă Wall Street”, au avut loc protestele din Israel la care participanţii revendicau echitatea socială, protestele „Indignaţilor” în Spania, cele ale studenţilor în Grecia, s-au produs evenimentele din Piaţa Bolotnaia de la Moscova, cele din Piaţa Taksim din Turcia...

Fiecare din aceste evenimente a fost generate de propriile motive, însă toate au avut şi câteva caracteristici comune. Mai întâi de toate vorbim despre demografia participanților și mediul de organizare. Rețelele sociale au sporit rolul producătorilor de discursuri progresiste: din mediul academic, din cel boem, din cel al activiștilor. Iar trăsătura principală a noului mediu, adică intensitatea autoexprimării în goana după răspuns, nu doar a transformat discuțiile private în activitate publică, dar a intensificat această activitate împingând-o până aceasta avea să devină mod de gândire, și a impulsionat turațiile mediilor digitale până la cote noi de acoperire și influență.

Presa tradiţională a făcut o tentativă de a concura, însă ulterior şi-a modificat principiile de reflectare a şitrilor şi a început să urmeze modelul în schimbare al discursului, dobândind propriile dependenţe digitale şi chiar supunându-se multitudinii de reţele sociale. Iar în curând presa s-a pricopsit şi cu propria marfă, şi cu un nou model de afaceri.

Presa a urcat pe baricade

Donald Trump a fost primul pericol existenţial vândut cu succes de presă. Acum acestei definiţii colocviale i se pretează Vladimir Putin, Xi Jinping, HAMAS, Iranul, noii viruşi, încălzirea globală, adică orice lucru ales de media în calitate de declanşator de frică. Or în anul 2016 media a înţeles că anume frica omului este în măsură să-i asigure sustenabilitatea financiară necesară pentru a supravieţui.

„Până atunci mass-media nu avea o marfă pe care s-o poată oferi publicului său. Trump a venit să suplinească acest gol, devenind imediat după victoria sa surprinzătoare repurtată în 2017, anume acea marfa lipsă, afirmă Andrey Mir, autorul cărţii „Postjurnalismul şi decesul presei scrise” (Postjournalism and the death of newspapers). Mediile tradiţionale au înţeles semnalul, l-a avansat pe Trump de subiect de divertisment la cel de pericol existenţial şi au început să comercializeze frica faţă de Trump în calitate de marfă nouă.”

Mass-media a învăţat rapid să vândă subscripţiile digitale şi conţinutul în calitate de susţinere a unui demers nobil, cel de protejare a democraţiei de „moartea în beznă”, potrivit calificării oferite de Washington Post. Vânzările au început să crească ca pe drojdie. A apărut un model nou de afaceri care atrage subscripții în calitate de donații pentru o cauză nobilă și care exploatează fără rețineri dihotomia de dragoste-ură, încântare-indignare.

În dorința de a supraviețui cu orice preț, mass-media tradițională a început să mențină frustrările publicului și să provoace polarizare. Iar pentru a speria, indigna și implica nu doar cititorii, dar și donatorii, mass-media a lăsat baltă prezentarea ştirilor apucându-se de verificarea acestora. Paradoxal, dar mai întâi a apărut fact-chekingul și abia ulterior a luat naștere moda pentru dezinformarea omniprezentă.

Tot spectrul politic este implicat. Cei de dreapta vând frica de pierdere a pozițiilor, cei de stânga fac comerț cu frica de pauperizare. Noul model de afaceri a transformat mass-media în agent al polarizării publice și politice, tot el generând stratificarea industriei de media, mutația jurnalismului în postjurnalism. „Jurnalismul își dorea ca tabloul pe care-l prezintă să reflecte lumea. Postjurnalismul îşi doreşte ca lumea să corespundă tabloului pe care el îl prezintă. Postjurnalismul a transformat instituțiile media în niște ministere ale adevărului axate pe crowdfunding”, specifică Andrey Mir.

Ce va urma?

La începutul anului curent, Institutul Reuters și Institutul Oxford au făcut publice rezultatele tradiționalului sondaj al instituțiilor media desfășurat în peste 50 de țări. La acesta au participat mai mult de 300 de ediții online. Însă doar 47% dintre editori, directori generali și manageri digitali au afirmat că au certitudine vizavi de perspectivele presei. 12% s-au referit la un grad extrem de redus al certitudinii. Temerile lor țin de creșterea cheltuielilor, reducerea veniturilor din publicitate și încetinirea creșterii subscripțiilor, precum și de intensificarea persecutărilor juridice și fizice ca o consecință a polarizării. Respondenții au menționat că valul de alegeri care urmează să aibă loc în mai multe țări va spori consumul și interesul, iar ulterior erodarea încrederii va continua.

Dimpotrivă, la rândul său, Radicalisation Awareness Network (RAN) a făcut public un studiu desfășurat la solicitarea Comisiei Europeane în care a menționat că „relația dintre mass-media și polarizare rămâne deocamdată incertă”, recomandând practicienilor să „rămână fideli profesiei și să nu supraestimeze legătura sau să nu intensifice percepțiile negative a asupra mass-mediei, care ar putea genera o și mai mare dezangajare.” „Deși problemele ce țin de mass-media trebuie abordate, aceasta este totodată un aliat esenţial și o parte integrantă a unei democrații funcționale ce trebuie protejată”, specifică cercetătorii RAN.

Majoritatea instuţiilor media din Europa, într-adevăr, nu sunt dispuse să caute soluţii pentru problemele provocate de modelul de afaceri bazat pe menţinerea fricii şi a polarizării. Prezentăm aici opinia unui grup de colegi spanioli cu care a discutat autorul acestui articol: „Mediile digitale şi reţelele pot avea un impact pozitiv pentru ameliorarea situaţiei actuale care se caracterizează prin lipsa pluralismului în mass-media şi polarizare. Trebuie să mai aşteptăm pentru a avea o perspectivă şi să ţinem cont de faptul că există şi alţi factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.” Printre aceşti factori au fost enumeraţi sporirea transparenţei proprietarilor de instituţii media, oferirea pentru companiile de media a unor subvenţii şi a publicităţii instituţionale, consolidarea asociaţiilor şi uniunilor de breaslă.

Totuşi există şi o altă tendinţă. În 2015, Xinhua, cea mai mare agenţie de ştiri din China, a iniţiat instituirea unui înalt forum de media în cadrul căruia să fie efectuate schimburi de opinie între instituţiile media din ţările care încercau să identifice răspunsuri pentru procesele din domeniul media şi să anticipeze consecinţele negative. Jurnaliştii chinezi au avut ca punct de pornire necesitatea de revenire la analiza obiectivă, veridică și liberă de angajarea politică în procesul de interpretare a faptelor.

Primul forum a reunit reprezentanții Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud, adică ai statelor care au creat BRICS. La ediția din anul curent a forumului au participat deja reprezentanți ai 45 de țări. O explicație pentru reprezentarea atât de largă și interesul atât de sporit față de eveniment ar fi faptul că obiectivul de bază al summitului (desfășurat în acest an la Moscova în perioada 14-15 septembrie) ținea de contracararea pericolelor informaționale.

Așa numitul sud global a decis să contrapună polarizării stabilitatea colaborării și interacțiunea tehnologică a țărilor reunite în această entitate. „Mass-media din țările BRICS urmează să extindă continuu schimburile și cooperarea, să imprime mai multă importanță dreptului său de vot, să facă front comun contribuind la formarea unei opinii publice internaționale mai corecte și echitabile”, a declarat în cadrul Summitului de media Nomsa Chabeli, CEO a Companiei de Radiodifuziune din Africa de Sud (SABC).

„Schimburile și cooperarea vor aduce beneficii economiei echitabile”, a punctat José Juan Sánchez, directorul companiei GMA Group, specializată în difuzarea de informații despre domeniul agroalimentar. Acesta a mai spus că „deseori, reprezentanțiilor mass-media din țările BRICS le sunt create obstacole, ignorându-se adevărul conform căruia eforturile de informare n-ar trebui să fie supuse unor influențe”. „Ne dorim să fim parte a jocului de influență, dar ne dorim ca acesta să fie unul onest”, a remarcat Sánchez.

O (ne)normalitate (care nu este) nouă

Fără îndoială, peste vreo 10 ani presa se va schimba devenind de nerecunoscut. Acest lucru este impulsionat nu doar de tehnologiile care presupun utilizarea inteligenței artificiale, dar și de procesul de remodelare a lumii. Foarte probabil, lumea va deveni policentrică, pozițiile de hegemonie cu un centru situat în Occident se vor eroda, totodată va spori cererea pentru o cooperare internațională care nu presupune imixtiune în treburile interne ale statelor, respectiv, pentru o interpretare obiectivă și corectă a evenimentelor de către mass-media.

Anume bazele acestui format de relații încearcă să le pună BRICS, în timp ce oponenții săi sunt antrenați într-un război al cenzurii care atinge acum cote maxime. „În SUA, asistăm la un conflict incendiar despre cenzură, dezinformare şi libertatea de expresie. În Anglia, poliţia obstrucţionează libertatea de expresie arestând cetăţenii care publică pe reţele opinii indezirabile. Uniunea Europeană a aprobat Actul legislativ privind serviciile digitale care, sub pretextul combaterii dezinformării, va limita şi mai mult spectrul de opinii”, atenţionează în cel mai recent articol Christopher F. Rufo, autorul cărţii „Revoluţia culturală din America” (America's Cultural Revolution: How the Radical Left Conquered Everything). Scopul final este reprimarea disidenţei. Ce va urma? Instituţiile care susțin cenzura, de dragul salvării democrației vor distruge tocmai acea democrație. Putem observa această tranziție în timp real: de la versiunile soft ale cenzurii, ca verificarea faptelor motivată din punct de vedere politic, la niște mijloace mai agresive, ca limitarea relatărilor disidenților, până la forma cea mai extremă – arestări și expropriere.”

Mai multe detalii pot fi surprinse în discuțiile neformale ale participanților la ediția a VII-ea a Summitului de media al statelor BRICS. Pe lângă jurnaliști din țările Americii Latine, Asiei și Africii, la eveniment au fost prezenți și numeroși colegi din presa europeană. Aceștia au declarat că reportajele din Rusia sunt solicitate în Occident, iată de ce jurnaliștii occidentali vor să ajungă în această țară, dar au parte de obstacole acasă. La fel ca și colegii care, în pofida interesului profesional, nu au putut ajunge la Forumul Economic Estic desfășurat recent la Vladivostok, ei sunt atenționați că se pot deplasa în Rusia, doar că ar trebui să-și asume această călătorie, pentru că nu vor beneficia de vreo asistență consulară. Pe mulți profesioniști din mass-media acest lucru îi descurajează.

De altfel, așa cum au concluzionat Institutul Reuters și Institutul Oxford în studiul lor de profil, „războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și schimbările climatice, consecințele pandemiei și recesiunea economică au pus o presiune fără precedent pe redacțiile de știri în anul trecut, iar această presiune continuă, din câte se pare, nu va înceta.”

Piotr Darii