Acest obiect de artă sub forma unei sculpturi originale din fier are scopul de a atrage atenția publicului asupra problemei prevenirii HIV și de a arăta că persoanele care trăiesc cu HIV pot duce o viață normală, pot avea copii sănătoși, pot întemeia familii și pot contribui la dezvoltarea societății.
”Instalația reprezintă un cuplu discordant în care soțul este HIV-negativ și soția este seropozitivă, care sînt părinții unui copil HIV-negativ și așteaptă un alt copil perfect sănătos. Acest lucru este posibil datorită faptului că ea primește tratament antiretroviral, are încărcătură virală nedetectabilă și nu poate transmite infecția cu HIV”, spun coordonatorii proiectului.
În Moldova, 674 de cazuri de infectare cu HIV au fost înregistrate în 2020. Cu toate acestea, potrivit experților, numărul real al persoanelor seropozitive din țară este de 14.500 de persoane. Aceasta înseamnă că jumătate dintre pacienți nu știu de statutul lor.
Adăuga comentariu