Specialiştii atenţionează că în această perioadă parcurile din capitală sînt pline de căpuşe şi că aceste insecte pot transmite şi boli grave. Aşa că pentru a combate înmulţirea acestora muncitorii de la Spaţii Verzi au început să arunce substanţe prin parcuri impotriva acestor insecte, după ce orăşenii au depus mai multe plîngeri.
"Picul adresării a pacienţilor înţepaţi de căpuşe a fost de sărbătorile de Paşti şi întîi mai î legătură cu petrecere la iarbă verde", a declarat Diana Vlad, medic Spitalul de Boli Contgioase pentru Copii.
Potrivit medicilor în luna aprilie aproape 100 de persoane, majoritatea copii, au ajuns la Spitalul de de Boli Infecţioase Toma Ciorbă, dar şi la Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii. Totul după ce au fost înţepaţi de insectele parazite, care sînt atrase de căldura corpului uman. Medicii spun că cel mai grav e că pacienţii se adresează a doua zi după muşcătură, iar acest episod ar putea putea provoca borelioză. Specialiştii însă spun că acest lucru se întîmplă în foarte puţine cazuri. În capitală fiind înregistrate doar trei cazuri, două dintre care la copii.
"Pot fi însoţite de febră de stare de rău generală de mărirea ganglionilor limfatici. Adică un tablou asemănător cu gripa", a spus Diana Vlad, medic Spitalul de Boli Contgioase pentru Copii.
Ca să nu fiţi atacaţi de insecte, medicii ne recomandă ca pielea să fie acoperită atunci cînd ieşim la un picnic sau la iarbă verde. Dacă în cazul în care au intrat deja sub piele, căpuşele pot fi scoase cu o pensetă, însă cel mai bine este să ne adresăm la medic.
"Nu ne aventurăm singuri să o înlăturăm deoarece părţi ale căpuşei pot rămînea în interior. După ce a fost înlăturată este nevoie de a lua tratament preventiv", a zis Diana Vlad, medic Spitalul de Boli Contgioase pentru Copii.
Specialiştii spun că acum este perioada de incubaţie, respectiv căpuşe prin parcuri şi păduri sînt din plin. Am efectuat un experiment pentru a ne convinge. Am mers în parcul Valea Morilor şi am aşezat o cîrpă albă pe iarbă. Am cronometrat timpul, iar după nici două minute am prins prima căpuşă.
Totodată o investigaţie efectuată de Centrul Naţional de Sănătate Publică a demonstrat că 60 la sută din căpuşele investigate a demonstrat că insectele erau infectate cu Borrelia, ceea ce provoacă la oameni Borelioză sau cu alte cuvinte Boala Lyme.
Adăuga comentariu