Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Mai multe persoane din Capitală au suferit traumatisme din cauza ghețușului

26 noi. 2018,, 16:51   Capitala
2274 0

Peste 200 de persoane au avut nevoie, săptămîna trecută, de îngrijiri medicale după ce au căzut şi au suferit fracturi sau traumatisme din cauza ghețușului de pe drumuri.

Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău.

Potrivit informațiilor prezentate, circa 200 de persoane s-au adresat la Institutului de Medicină Urgentă din capitală, iar alte 59 la secțiile de traumatologie din cadrul instituțiilor medicale de sector. Din numărul total de bolnavi, 27 au fost internați în spital.

Totodată, zilnic, la Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil s-au adresat între 43 și 65 de persoane pentru adăpost și hrană caldă.

Meteorologii au anunţat pentru azi şi mîine Cod Galben de condiţii complicate ale vremii. În intervalul 26-27 noiembrie se prevăd lapoviță şi ploaie. În seara zilei de luni şi noaptea de marţi se aşteaptă precipitații puternice (cantitatea de precipitații va constitui 15-20 l/m2, iar stratul de zăpadă va ajunge pînă la 10-15 cm). Izolat polei. Pe drumuri se va forma ghețuș.


Medicii-traumatologi recomandă populaţiei, în special oamenilor în etate, să se abţină de la călătorii prin oraş pe timp de ninsoare şi polei.

Dacă s-a întîmplat că aţi căzut jos şi simţiţi dureri grave în porţiunile de corp vătămate, rugaţi trecătorii să apeleze Serviciul Unic pentru apeluri de urgență 112. Nu întreprindeţi nimic pînă la sosirea medicilor, pentru că orice mişcare în plus ar putea agrava și mai mult traumatismele, avertizează traumatologii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?