Leonid Muntean din Tiraspol are două pasiuni: motocicletele și acrobațiile. Uneori îi reușea chiar să le combine. În fotografia din imagini, de acum 50 de ani, el stă pe motocicletă cu capul în jos.
"Asta-i adrenalina, nu oricine înțelege. Cine nu a făcut acest lucru nu-l va înțelege. Eu mă urc pe el și mă transfer în altă lume, mai mult nimic nu-mi trebuie", a menţionat Leonid Muntean, motociclist.
Toți cei care împărtășesc pasiunea lui Leonid Muntean s-au adunat azi în Piața Marii Adunări Naționale. Nicio altă locație nu este acceptată – deschiderea sezonului trebuie să fie ca la carte.
"Vin zilele calde și începem să călătorim prin toată lumea. Unii se pornesc în călătorii în jurul lumii. Împărtășim cum a trecut iarna, cine și ce a mai făcut", a spus un motociclist.
Dacă să asculți cum iubitorii de adrenalină comunică între ei, n-ai să auzi niciun nume obișnuit. Doar tradiționalele porecle: "Moșul", "Cîinele negru", "Mutantul", "Soarele". Fiecare pseudonim are istoria sa.
După ce au stat un timp în Piața Marii Adunări Naționale, motocicliștii și-au făcut intrarea pe străzile orașului. Este ceva de groază, dar șoferii trebuie să țină cont - a început primăvara motocicliștilor.
Relația dintre șoferi și iubitorii vehiculelor pe două roţi nu este o temă de neglijat. Cei pe două roți sînt siguri: șoferii trebuie să se uite cît mai des în oglinzile retrovizoare.
"Sunt dintre cei care special îți taie calea. Ieri cineva m-a împins spre marginea șoselei, azi altcineva ocolea o groapă și mai nu ne-am ciocnit. Trebuie să te uiți bine după ei. – Ați avut și situații cînd v-ați răsturnat din cauza lor? – Da. – A fost dureros? – Mi-am frînt un deget. Ăsta, sau ăsta...", a precizat un motociclist.
Pentru a evita situațiile extreme și accidentele, punctul final al paradei de azi a fost scuarul din Catedrala mitropolitană. Chiar și așa, fiecare dintre ei știe, că Dumnezeu ne păzește, doar dacă singuri avem grijă de noi.
Adăuga comentariu