Persoanele cercetate sînt foşti administratori de întreprinderi implicate în acţiunile ilegale, care ulterior au fost reînregistrate pe persoane interpuse cu domiciliul în regiunea transnistreană, transmite Noi.md.
Potrivit faptelor investigate, în perioada anilor 2013-2014, un grup de persoane, acționînd de comun acord cu persoane publice din cadrul Primăriei mun. Chișinău și OCT Cadastru, urmărind scopul dobîndiri ilicite a bunurilor cu statut de proprietate publică, au utilizat o hotărîre judecătorească care conţinea date vădit false (pretins a fi emisă în anul 2013), conform căreia s-a recunoscut valabilitatea unor contracte de vînzare-cumpărare presupus încheiate între Primăria mun. Chișinău cu o societate înregistrată într-o zonă off-shore, dar și cu alte companii din ţară. Această hotărîre a fost utilizată la însuşirea terenurilor cu suprafața totală de 7,9 ha care au fost transmise anterior în folosința Societății pe Acțiuni ,,CZOM”, redenumită ulterior în SA ”SUCCIN”.În cadrul acțiunilor procesuale efectuate de ofițerii CNA în ziua de 11.04.2024 sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, au fost efectuate 4 percheziții în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale.
Amintim, că acum o lună, ofiţerii CNA au mai efectuat acţiuni de urmărire penală pe cazul de însuşire a terenurilor din mun. Chişinău, în cadrul cărora au fost reţinute 4 persoane implicate în acţiunile ilegale.
Adăuga comentariu