Evenimentul a fost dedicat Zilei Independenței Poloniei – sărbătoare națională marcată anual pe 11 noiembrie, transmite moldpres.
Prezent la manifestare, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în R. Moldova, Tomasz Kobzdej, a apreciat înalt relațiile de colaborare și prietenie dintre cele două țări.
Tot aici a avut loc o masă rotundă cu participarea mai multor istorici, ghizi, oameni de cultură, organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, dedicată filelor din istoria comunităților poloneze și relațiilor între popoarele noastre, din perioada medievală pînă la relațiile culturale și diplomatice contemporane.
Manifestarea s-a încheiat cu un recital muzical prezentat de elevii Școlii de Arte “Alexei Stîrcea” și interpretul Adrian Graur.
Ziua Independenței Poloniei – Narodowe Święto Niepodległości este sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, pentru a comemora independența Poloniei redobîndită în 1918.
Adăuga comentariu