„Vom fi exact ca Cricova, Sîngera sau Durlești, oraș în componența municipiului. Demararea proceselor de schimbare a statutului este un proces consultat cu populația în campania alegerilor locale din toamna anului trecut”, a precizat Vornicu.
Referitor la eventualitatea amalgamării voluntare cu alte sate învecinate, dacă referendumul are succes, primarul a menționat că administrația din Stăuceni nu a fost abordată de către administrația localităților, respectiv nu examinează acest aspect, notează Noi.md cu referire la realitatea.Purtătoare de cuvînt a Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sîrbu, a menționat că un demers în adresa instituției pe care o reprezintă a fost transmis la sfîrșitul lunii noiembrie 2023.
„S-a cerut opinia CEC despre modalitatea de consultare a cetățenilor privind schimbarea statutului localității și eventualitatea organizării unui referendum local”, a precizat Rodica Sîrbu.
Adăuga comentariu