X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Telefericul de la Buiucani ar putea fi renovat

9 mar. 2021,, 14:19   Capitala
2113 0

Direcția generală economie, comerț și turism a Primăriei municipiului Chișinău are stabilit un buget de peste șapte milioane de lei pentru realizarea mai multor studii de fezabilitate în domenii prioritare pentru capitală, transmite moldpres.

Șeful Direcției, Roman Vitiuc, a declarat la ședința on-line a serviciilor municipale de astăzi că, în acest an, vor fi realizate șapte studii de fezabilitate în domenii prioritare municipalității. "Direcția de economie a prevăzut peste șapte milioane de lei pentru realizarea a șapte studii de fezabilitate - cinci milioane de lei sunt pentru realizarea studiilor de fezabilitate în domenii definite ca prioritare de municipalitate, iar două milioane de lei au destinație concretă", a spus Vitiuc.

Potrivit oficialului, un milion două sute de mii de lei vor fi folosiți pentru realizarea unui studiu de fezabilitate destinat renovării telefericului din sectorul Buiucani al capitalei, iar un milion de lei vor fi folosiți pentru realizarea studiilor de fezabilitate în domeniul parcărilor auto pe teritoriul municipiului Chișinău.

În același timp, Vitiuc a spus că, în anul 2021, Direcția generală economie, comerț și turism va semna două parteneriate publice-private în domenii care vor fi identificate ca fiind rentabile pentru Primăria municipiului Chișinău. "Identificarea rentabilității parteneriatelor publice private este scopul primordial al realizării studiilor de fezabilitate", a concluzionat oficialul Primăriei Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?