X 
Cutremure stiri: 502

Consolidarea cooperării moldo-americane în sectorul energetic, discutată în SUA

22 iul. 2022,, 09:17   Economie
2430 0

Prim-ministra Natalia Gavrilița a dialogat, la Washington, cu secretarul adjunct al Departamentului de Energie al SUA, David Turk.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind vulnerabilitățile curente în securitatea energetică a Republicii Moldova și măsurile necesare pentru atenuarea impactului crizei energetice asupra consumatorilor finali.

Șefa Cabinetului de miniștri a subliniat că, în prezent, eforturile autorităților sînt concentrate pe diversificarea rutelor de alimentare cu resurse energetice, schimbarea acestora cu cele alternative, sporirea capacităților pentru energia regenerabilă și asigurarea eficienței energetice pe termen mediu și lung. În același timp, autoritățile continuă să întreprindă măsuri de susținere a populației afectate de criză - recent, a fost aprobată crearea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, care are scopul de a diminua impactul creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor vulnerabili.

„Ne-am angajat să reducem povara facturilor pentru toți cei care au nevoie de ajutor, dar și să accelerăm reformele în sectorul energetic. Pentru a reuși în procesul de reforme și a pregăti sistemul energetic pentru viitorul nostru european, ne bazăm pe suportul SUA și consolidarea parteneriatului moldo-american în acest sens”, a subliniat Natalia Gavrilița.

În context, oficialii au reiterat necesitatea reducerii dependenței de importul de energie și gaze naturale, prin încheierea unor noi parteneriate viabile. De asemenea, a fost accentuată importanța investițiilor strategice în domeniul energetic și realizarea unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea pieței și sporirea nivelului de securitate energetică a țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав