X 
Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Facturile de la INFO BON vor fi primite în continuare de la Termoelectrica

21 iun. 15:12   Economie
2275 0

Compania Termoelectrica va fi reorganizată prin fuziune cu INFO BON, notează Noi.md.

Guvernul a aprobat o hotărîre în acest sens. Agenția Proprietății Publice va asigura, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, adoptarea de către conducerea Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” a hotărîrilor aferente procedurii de reorganizare și majorare a capitalului social al acesteia, conform legislației.

Astfel, peste 90 la sută din consumatorii casnici, care în prezent primeau facturile de la INFO BON, în continuare le vor primi de la Termoelectrica.

Totodată, disponibilizarea personalului în legătură cu reorganizarea Societății cu Răspundere Limitată „INFO BON”, în cazul imposibilității transferului acestuia, se va efectua în conformitate cu legislația muncii. Cheltuielile ce țin de reducerea statelor de personal vor fi asigurate din contul veniturilor proprii ale persoanelor juridice reorganizate.

În urma raportului auditului conformității gestionării patrimoniului public de către Termoelectrica în anul 2020, s-a constatat că, „INFO BON” a admis anumite neconformități în activitatea sa, iar veniturile sale nu sînt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor activității de bază ale entității.


În 2017, ”INFO BON” a fost creat pentru prestarea serviciilor de intermedieri financiare, activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii, activități de testare și analize tehnice, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe, de realizare a softului la comandă, ale centrelor de intermediere telefonică și consultanță în tehnologia informației.

0
1
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?