Potrivit șefului statului, documentul va fi avizat la ședința Guvernului din această săptămînă și, ulterior, va trimis spre aprobare în Parlament. Este vorba despre proiectul de lege care prevede rambursarea TVA pentru achitarea impozitelor aferente salariilor și impozitului funciar, subvenționarea dobînzilor la toate creditele agricultorilor, moratoriu asupra controalelor fiscale la agenții economici din domeniul agricol.
”Mai este un pachet destul de mare de legi pentru a merge înainte cu Memorandumul FMI. Săptămîna aceasta, Guvernul se va convoca și va aproba aceste proiecte care vor fi transmise în Parlament”, a spus șeful statului.
Amintim, agricultorii care au înregistrat pierderi la culturile cerealiere din prima grupă și cele pomicole primesc de la stat de la 1100 la 3800 de lei compensații pentru fiecare hectar afectat de secetă.
Adăuga comentariu