Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Guvernul, reacție în cazul Revolut: își schimbă strategia

21 iun. 14:32   Economie
3437 0

Guvernul susține că Revolut și-a „întrerupt” activitatea în Moldova și că decizia este „absolut comercială”. Potrivit Guvernului, furnizorul britanic de servicii bancare a luat o asemenea decizie în mai multe state, inclusiv în țara noastră, acolo unde avea aplicația Lite App.

„Strategia se schimbă pentru a oferi servicii depline, iar pentru asta utilizatorii urmează să fie anunțați ulterior”, a comunicat pe 21 iunie purtătorul de cuvînt al Guvernului Daniel Vodă, notează Noi.md cu referire la newsmaker.

Vodă a spus, în timpul unor declarații de presă, că „au fost mai multe informații, în special în dimineața zilei de ieri, eronate asociate cu această decizie absolut comercială a companiei Revolut”.

Au fost și unele falsuri lansate, care ar imputa că e o decizie asociată Republicii Moldova și faptului că situația ar fi neclară în cazul țării noastre. Într-adevăr nu este așa, deci e o decizie comercială a companiei Revolut. Asta a fost constatarea în comunicarea cu această companie. Decizia de a se retrage din mai multe țări, au fost o duzină de state menționate. Din țările europene, din ceea ce îmi amintesc, era Armenia, Azerbaidjan, Macedonia, Serbia, dar și alte state la nivel global. Decizia a constat în aceea că compania și-a revăzut portofoliul și decît să presteze servicii parțiale sau aplicația Lite, care era disponibilă și utilizatorilor din Republica Moldova, oferta a fost ca strategia se schimbă pentru a oferi servicii depline iar pentru asta utilizatorii urmează să fie anunțați ulterior. Oricine din țara noastră se poate înregistra pe platforma companiei pentru a primi actualizările viitoare și să se înscrie pe această listă de așteptare cînd compania va avea servicii depline. Cumva, în cazul de față, întreruperea acestor servicii în mai multe state, în această duzină de state, este parte a strategiei comerciale a respectivei platforme”, a precizat Vodă.

Întrebat de jurnaliști dacă compania a promis să se întoarcă pe piața din Moldova, Vodă a răspuns: „Deci, la momentul de față este întreruperea termenului pe care l-a utilizat a serviciilor într-o duzină de state, acolo unde aveau aplicația Lite – deci aplicația cu capacități limitate. La moment se examinează pe interior procedurile de a avea disponibile mai multe opțiuni pentru clienți”.


Zilele trecute, furnizorul britanic de servicii bancare Revolut a anunțat despre încetarea activității Revolut Lite App. Astfel, după un an de activitate, serviciul nu va mai fi disponibil în Republica Moldova începînd cu 20 iulie. Într-o scrisoare către clienți, compania explica că încetarea activității Revolut Lite nu înseamnă că nu va reveni ulterior pe piața moldovenească. Pentru NewsMaker, reprezentanții Revolut au declarat că s-au consultat cu utilizatorii Revolut Lite și au dedus că aceștia doresc „să utilizeze toate capacitățile aplicației”. Compania a adăugat că are ca obiectiv să îmbunătățească ofertele și să se concentreze „pe un set mai cuprinzător de servicii care să răspundă mai bine nevoilor clienților noștri de pe aceste piețe”.

Revolut și-a început activitatea în Moldova pe 20 iunie 2023, cu versiunea limitată a aplicației Lite App. Pentru utilizatorii din Moldova este disponibilă singură funcție Revolut – trimiterea de bani către alți utilizatori sau de pe un card bancar pe altul. Banii pot fi trimiși atît utilizatorilor din Moldova, cît și celor din străinătate. Atunci cînd compania a venit pe piața din țara noastră a anunțat posibilitatea de a trimite mijloace financiare de pe un card pe altul fără comision. În țările în care este disponibilă versiunea completă a Revolut sînt disponibile multe alte caracteristici, cum ar fi un serviciu de schimb valutar fără comisioane bancare și posibilitatea de a cumpăra acțiuni, precum și criptomonede.

După ce Revolut Lite App nu va mai fi disponibil, posibilitatea de a trimite bani de pe un card pe altul fără comision în Moldova rămîne cu serviciul MIA, lansat de Banca Națională a Moldovei.

2
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?