Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la raportul anual al întreprinderii, anul trecut, compania a importat 1,129 mlrd. metri cubi de gaze (+9,3%). Principalul consumator al gazelor naturale în Republica Moldova a devenit SA „Termoelectrica” – 359,4 mil. metri cubi (33,6% din volumul total). Pe locul doi se află consumatorii casnici. Numărul acestora a crescut de la 691 954 la 705 910, iar ponderea lor în consumul total a fost de 32,4% (346,4 mil. metri cubi).
Nivelul de plată pentru gazele utilizate de consumatori în 2018 a fost de 89,6% față de 90,3% în anul precedent. Pe parcursul anului au fost înregistrați 14 447 de noi consumatori de gaze. Volumul mediu de gaze livrate consumatorilor casnici a fost de 490,7 metri cubi, iar consumatorilor necasnici – 53 239,5 metri cubi.
SA „Moldovagaz” a fost înființată în anul 1999. Capitalul social al acesteia este de 1,33 mlrd. lei. Cei mai mari acționari sînt „Gazprom” (50% din acțiuni), Guvernul Moldovei (35,33%) și administrația transnistreană (13,44%).În anul 2005, Transnistria a anunţat că se retrage din societate şi îşi transmite acţiunile către „Gazprom”, în administrare fiduciară.
Adăuga comentariu