Cutremure stiri: 500

Reniță: În relația cu UE, credibilitatea este un factor determinant

5 iul. 2019,, 08:20   Economie
2108 0

În relația cu Uniunea Europeană, credibilitatea este un factor determinant. Declarația aparține deputatului Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Iurie Reniță.

Potrivit lui, pentru a obține susținerea UE, Republica Moldova va trebui să implementeze prevederile Acordului de Asociere, pe care și le-a asumat. Asistența financiară promisă anterior nu va fi acordată în avans Republicii Moldova, ci țara va trebui să respecte toate înțelegerile. Declarațiile au fost făcute în platoul TVR Moldova, transmite IPN.

„Am moștenit acele condiționalități faimoase din cauza cărora s-a produs acea distanțare a UE de Republica Moldova. Guvernul actual și-a asumat deja obligațiunea de a implementa integral toate condiționalitățile și prevederile Acordului de Asociere”, a afirmat parlamentarul. În opinia lui, în așa fel Republica Moldova devine și eligibilă pentru asistența financiară, și credibilă.

Iurie Reniță spune că Romînia este gata să acorde asistență în domeniul justiției pentru Republica Moldova. Despre aceasta s-a discutat în cadrul vizitei prim-ministrei Maia Sandu la București care a avut loc acum cîteva zile. Discuțiile s-au bazat pe lucruri practice și concrete cum ar fi comunicarea prin roaming între cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. De asemenea, s-a discutat despre posibilitatea de a le oferi mai multă autonomie pe plan economic comunităților din Romînia care s-au înfrățit cu localități din Republica Moldova. „Este posibil ca Guvernul de la București să aloce din bugetul național o sumă anume pentru comunitățile care au relații cu comunitățile din Republica Moldova pentru a veni și a continua proiectele”, spune Iurie Reniță.

Politologul Cristian Pîrvulescu spune că în raport cu majoritatea parlamentară din Moldova, în continuare există multă neîncredere. „Suntem mulți la București care nu credem că această majoritate este stabilă pentru multă vreme”, a declarat politologul. Potrivit lui, majoritatea este stranie fiind formată din pro-europeni și pro-ruși.

Totodată, politologul spune că vizita Maiei Sandu la Bruxelles a transmis un mesaj politic. În opinia lui, la nivel european există deschidere față de Republica Moldova, asistența financiară promisă va fi deblocată și acest lucru va întări pozițiile actualului Guvern.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав