"Sîntem în faza de aprobare şi deblocare a fondurilor", a declarat Juan Guaido, care s-a proclamat preşedinte interimar al Venezuelei în ianuarie 2019 şi este recunoscut ca atare de aproximativ 100 de ţări, dintre care Statele Unite, transmite agerpres.ro.
O parte din banii deblocaţi (18,9 milioane de dolari) va merge la un plan de subvenţionare coordonat cu Organizaţia Statelor Americane (OSA) pentru peste 62.000 de lucrători din domeniul sănătăţii, a precizat echipa sa de comunicare.
Printre altele, aproape 1,2 milioane de dolari vor fi deblocaţi pentru a plăti datoriile Parlamentului şi 4,5 milioane vor fi destinaţi sprijinirii venezuelenilor care sînt la "risc de moarte" în legătură cu epidemia de COVID-19 ce a făcut 311 morţi şi peste 37.000 de persoane infectate în ţară.
Statele Unite, care nu recunosc realegerea lui Nicolas Maduro pentru un al doilea mandat în 2018, au impus o serie de sancţiuni economice pentru a-l presa pe liderul venezuelean, pe care îl descriu drept "dictator", să părăsească puterea.
Adăuga comentariu