Prin urmare, una din victime a informat autoritățile de drept, care au pornit investigațiile penale și au desfășurat percheziții. Astfel, în cadrul percheziției din localul unei săli de jocuri computerizate și de realitate virtuală, din Chișinău, ce aparține unui membru al grupului criminal organizat menționat a fost ridicată tehnică, inclusiv de calcul, console pentru jocuri, în scopul cercetării informației privind faptele penale investigate și deciderii privind aplicarea măsurii asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Totodată, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au fost aplicate sechestre asupra bunurilor cumpărate de către aceștia în Moldova și România, de peste 1.500.000 lei, în vederea eventualei confiscări, pentru recuperarea prejudiciului cauzat. În continuare, oamenii legii întreprind măsuri în vederea identificării tuturor victimelor schemei infracționale, timp în care persoanele investigate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Adăuga comentariu