Richard Phillips, un afro-american acum în vîrstă de 73 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1972 pentru crimă de care s-a declarat mereu nevinovat.
Justiţia a fost însă convinsă de vinovăţia lui în urma unei mărturii ce s-a dovedit mincinoasă.
Phillips a fost eliberat în 2018 după intervenţia unui program al Universităţii din Michigan, Innocence Clinic, dedicat îndreptării erorilor judiciare.
Innocence Clinic afirmă că niciun alt condamnat pe nedrept în SUA nu a petrecut atît de mult timp în spatele gratiilor precum Richard Phillips.
După ce a ieşit din închisoare, Phillips a trăit din vînzarea de tablouri pe care le pictase în detenţie. Acestea s-au bucurat de un anumit succes, fiind achiziţionate la preţuri de mai multe mii de dolari.
După ce a aflat despre despăgubirea pe care o va primi, Phillips a declarat că îşi doreşte „să călătorească şi să se bucure de viaţă”.
Adăuga comentariu