Alimentele care oferă sațietate sînt bogate, de obicei, în proteine și fibre. Așa că, iată ce alimente poți consuma pentru a te simți sătulă fără să iei, de fapt, kilograme în plus:
Cartofi fierți
Avînd în vedere conținutul bogat în carbohidrați, multe persoane evită să consume cartofi atunci cînd încearcă să piardă în greutate. Iar potrivit nutriționiștilor, nu este chiar cea mai bună idee.Cartofii conțin vitamine, fibre și un anumit tip de amidon, numit amidon rezistent. În sistemul digestiv acționează ca fibre solubile, menținîndu-ți sațietatea. Adăugarea amidonului rezistent în mesele din timpul zilei ajută la satisfacerea foamei, astfel că vei consuma mai puține calorii. Într-un studiu care a măsurat abilitatea a 38 de alimente de a satisface apetitul, cartofii fierți s-au clasat pe primul loc.
Ouă
Ca și cartofii, ouăle au atras o concepție greșită în ceea ce privește consumul în timpul dietei. Ouăle sînt bogate în proteine, conținînd toți cei nouă aminoacizi esențiali. Mai multe studii au arătat că cei care mănîncă ouă la micul dejun se simt mult mai sătuli și consumă mai puține calorii pe parcursul zilei, decît cei care aleg un alt aliment. Un alt studiu a demonstrat că persoanele care au consumat un ou la micul dejun au pierdut din indicele de masă corporală și din greutate mai mult decît cele care au mîncat un covrig, de exemplu.
Ovăz
Fulgii de ovăz oferă sațietate și absorb lichidele din organism ca un burete, fiind o sursă foarte bună de fibre solubile, precum beta glucan, ce ajută la încetinirea digestiei și la absorbția carbohidraților.
Pește
Peștele bogat în omega 3 oferă sațietate, fiind bogat în proteine. În urma studiului prin care s-a urmărit aflarea sațietății alimentelor, peștele a fost clasat mai sus ca puiul sau vita. De asemenea, un alt studiu a arătat că persoanele care au mîncat pește au consumat cu 11% mai puține calorii la următoarea masă decît cele care au mîncat carne de vită.
Citrice
Citricele sînt bogate în pectină, care încetinește digestia și crește sațietatea. De asemenea, au o cantitate semnificativă de apă în componență. De exemplu, grapefruit-ul și portocala conțin pînă la 87% apă, ceea ce înseamnă că îți oferă senzația de sațietate prin consumul a foarte puține calorii.Într-un studiu realizat recent, persoanele supraponderale care au mîncat jumătate de grapefruit de trei ori pe zi în timpul meselor, timp de șase săptămîni, au pierdut în greutate, micșorîndu-și circumferința taliei.
Brînza de vacă
Brînza de vacă are foarte puține calorii și este bogată în proteine, nutrienți, vitamina B, calciu, fosfor și seleniu. Datorită acestui conținut, brînza de vacă este un aliment pe care îl poți consuma fără probleme dacă vrei să pierzi cîteva kilograme.
Popcorn
Probabil ți se pare surprinzător, însă popcorn-ul face parte din familia cerealelor și este bogat în fibre. Dacă ești în căutare de o gustare care să înlocuiască chips-urile, popcorn-ul este o variantă mult mai sănătoasă.
Adăuga comentariu