"Este foarte important ca noi să continuăm să facem ceea ce am decis cu adevărat în trecut", crede cancelarul, relatează unian.net
Scholz s-a referit la acordul de Asociere pe care UE și Ucraina l-au încheiat în 2017 și care vizează aprofundarea legăturilor politice și economice.
"Acesta este cursul pe care trebuie să-l urmăm", a spus Scholz.
Liderul german a sugerat că, cu cele 27 de state membre ale UE, este deja greu să se ajungă la decizii unanime în UE cu privire la chestiuni precum politica externă, economică și financiară. El a spus că UE ar trebui să continue să se dezvolte în viitor, "atunci cînd vine vorba despre luarea deciziilor care fac posibile deciziile majorității.""Nu există o aderare accelerată, nu există o astfel de procedură", a spus Scholz.
Vorbind la Versailles înainte de summit, premierul Olandei, Mark Rutte, de asemenea, a respins solicitarea Ucrainei de aderare accelerată la UE.
Adăuga comentariu