Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a decis suspendarea membrilor Comitetului Executiv al Comitetului Național Olimpic (CNO) din Belarus, condus de Alexandr Lukașenko de la Jocurile Olimpice și alte evenimente ale organizației. Informația a fost comunicată luni, 7 decembrie, de serviciul de presă al CNO, transmite korrespondent.net.
Să participe la Jocurile Olimpice îi va fi interzis și fiului lui Lukașenko, Victor, care este prim-vicepreședinte al CNO.
"CIO a concluzionat că actuala conducere a Belarusului, nu a apărat suficient sportivii belaruși împotriva discriminării politice în cadrul CNO", a declarat șeful Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach.Potrivit lui, o astfel de practică contravine principiilor fundamentale ale Cartei Olimpice și, prin urmare, dăunează grav mișcării olimpice.
O măsură suplimentară de sancționare a funcționarilor sportivi din Belarus a fost decizia de a îngheța temporar toate plățile către CNO din Belarus, transferînd plățile necesare pregătirii pentru Jocurile Olimpice direct sportivilor.
În același timp, Bach a menționat că orice dezbatere cu CNO privind desfășurarea în țară a viitoarelor evenimente ale CIO trebuie sistată. Inițial, s-a planificat ca Belarus să fie una dintre țările gazdă a Campionatului Mondial de hochei pe gheață din 2021.
Adăuga comentariu