Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

De ce îți pierzi simțul mirosului și cum se manifestă asta

25 iun. 2018,, 01:00   Externe
2722 0

Atunci cînd ești foarte concentrat pe o anumită sarcină, poți să nu mai observi ce se întîmplă în jurul tău. Pînă acum, știam că oamenii pot pierde din vedere anumite detalii vizuale atunci cînd fac ceva solicitant, iar acum cercetătorii vorbesc despre o altă afecțiune similară.

Un studiu realizat de cercetători de la University of Sussex a demonstrat că anosmia – „pierderea temporară” a mirosului – este o afecțiune reală.

Dr. Sophie Foster de la University of Sussex a lucrat împreună cu profesorul Charles Spence de la Oxford pentru a demonstra acest lucru.

Foster a declarat că oamenii au mai puține șanse de a observa un miros atunci cînd sînt implicați într-o sarcină solicitantă. „Mulți dintre noi am trecut prin asta: lucram de ceva timp într-o cameră cînd o persoană nouă a intrat și a spus că în cameră miroase a ceva ciudat. Bineînțeles, noi nu ne-am dat seama, deoarece ne obișnuisem cu mirosul respectiv”, a declarat Sophie Foster.

Ea spune că tendința de obișnuire a simțului olfactiv este mult mai puternică decît în cazul celorlalte simțuri și, dacă petrecem mai mult timp lucrînd într-o cameră, s-ar putea să nu observăm deloc mirosurile.


Cercetările anterioare au demonstrat că ai nevoie doar de 20 de minute pînă cînd creierul tău nu mai poate detecta mirosurile – fenomen cunoscut sub denumirea de olfactory habituation.

Cercetarea a fost efectuată cu ajutorul mirosului de cafea. Participanții au intrat într-o cameră în care fuseseră ascunse boabe de cafea, ceea ce a făcut camera să miroasă puternic.

Aceștia au fost puși să efectueze sarici cu dificultăți diferite. Rezultatele studiului au arătat că cei care au făcut sarcini mai solicitante, au avut șanse cu 42,5% mai mici de a observa mirosul. Ulterior, aceștia au fost trimiși înapoi în cameră și au fost surprinși să observe că, într-adevăr, aceasta mirosea puternic a cafea.

În continuare, oamenii de știință vor să testeze și alte ipoteze. Aceștia spun că studiul poate avea o mulțime de implicații. De exemplu, ei își pun problema că un șofer care se concentrează pe o autostradă aglomerată, s-ar putea să nu poată detecta un miros de fum, care provine de la un posibil incendiu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?