Deputatul PAS Radu Marian scrie, pe pagina sa de Facebook, că încă de la începutul războiului din Ucraina și venirea refugiaților ucraineni aici, moldovenii au demonstrat bunătate și omenie extraordinară. Oamenii și-au oferit timpul, banii, casele lor pentru a ajuta refugiații.
„Chiar și în condițiile în care au venit deja peste 50.000 refugiați (echivalentul a 2% (!) din populația țării), noi ținem piept și depunem eforturi colosale ca să-i ajutăm. În orice țară, fie Moldova, Ucraina, România, sau Germania, oamenii sînt diferiți. Există și din cei cu caractere mai dificile și este firesc să aibă momente de stres atunci cînd fug de război și teroare. Dar este clar că majoritatea copleșitoare a refugiaților sînt recunoscători pentru ajutorul oferit. Cîteva incidente izolate nu trebuie să arunce noroi într-un întreg popor aflat în dificultate.Îndemn pe toți să nu cadă pradă urii și manipulării, să urmărească doar sursele de informație credibile și oficiale. Bunătatea și solidaritatea sînt cele mai bune „arme” pe care le avem împotriva acestui război”, scrie deputatul.
Pînă în acest moment, în Moldova au intrat peste 130 de mii refugiați ucraineni, dintre care peste 65 de mii sînt în Moldova (mulți dintre ei tranzitează).
Adăuga comentariu