Despre aceasta s-a comunicat corespondentul TASS din sala instanței Presnenski, unde miercuri a început procesul în dosarul artistului.
"Cum mă pot declara vinovat dacă nu-mi amintesc nimic", a spus Efremov.
”Noi chiar cerem instanței să ne ajute. Poate că Efremov în timpul ședinței își va aminti toate evenimentele din acea noapte", a menționat avocatul său, Elman Pașaev.În seara zilei de 8 iunie, în Piața Smolensk de la Moscova, Efremov a ieșit cu viteză mare pe contrasens și s-a ciucnit frontal cu o dubă, al cărei șofer, un curier de 57 de ani, Serghei Zaharov, a murit în dimineața zilei următoare în spital.
În sîngele lui Efremov, după accident, în afară de o doză mare de alcool, au fost depistate și urme de substanțe narcotice, inclusiv cocaină. El a fost acuzat de încălcarea regulilor de circulație, care a dus din neatenție la moartea unui om și comisă în stare de ebrietate. Artistul riscă între 5 și 12 ani de închisoare.
Adăuga comentariu